SURSE Cererea lui Dragnea de a obține o permisie luni, 28 octombrie, de ziua lui, a fost respinsă din cauza
Solicitarea lui Liviu Dragnea de a primi o permisie de ziua lui a fost respinsă de directorul penitenciarului Rahova, după ce inițial fusese aprobată de comisie, au declarat pentru G4Media.ro surse din Administrația Națională a Penitenciarelor.
Cererea ar fi fost respinsă după ce informația a ajuns în presă, pentru că Dragnea ar fi fost favorizat față de alți deținuți. Potrivit surselor G4Media.ro, permisiile se acordă de regulă pentru bună purtare abia după cel puțin un an de detenție, pe când Liviu Dragnea ar fi beneficiat de acest tip de recompensă după numai cinci luni de detenție.
G4Media.ro a publicat, vineri, în premieră informația că fostul președinte al PSD Liviu Dragnea a solicitat și a primit o zi de permisie din Penitenciarul Rahova, unde execută o pedeapsă de 3 ani și jumătate de închisoare.
Dragnea ar fi urmat să iasă din închisoare pentru o zi la începutul lunii viitoare. Liviu Drangea este născut pe 28 octombrie, când urmează să împlinească 57 de ani.
Fostul președinte al PSD a fost condamnat definitiv pe 27 mai la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman.
De atunci, el a avut două tentative de a scăpa de detenție prin utilizarea a două căi extraordonare de atac a sentinței judecătorești deefinitive: o contestație în anulare, formulată pe 18 octombrie, și un recurs în casație, depus pe 22 octombrie.
Deocamdată, nu se ştie care sunt motivele pe care Dragnea și-a întemeiat acțiunea de contestație în anulare, însă, potrivit legii, dacă cererea i s-ar admite, s-ar dispune eliberarea lui din penitenciar şi rejudecarea apelului de către un nou complet de cinci judecători.
Flavia Teodosiu, fosta avocată a liderului PSD, a declarat pentru G4media.ro că această contestație în anulare a fost depusă personal de Liviu Dragnea prin poștă și că acesta urmează să-și angajeze un avocat pentru a-l reprezenta în instanță. Ea a precizat că nu are deocamdată mai multe detalii despre acțiunea în instanță depusă de Dragnea întrucât nu ea îl reprezintă în contestația în anulare.
Prin utilizarea celei de-a doa căi extraordinare de atac, recursul în casație, Dragnea vrea să-i fie anulată condamnarea de 3 ani şi jumătate de închisoare.
Potrivit legii, la recursul în casație, se casează sentința si se rejudecă. La contestația în anulare se anulează pedeapsa si se rejudecă apelul. La recursul în casatie sunt luate în calcul chestiuni ce țin de substanța infracțiunii sau de modul în care a fost stabilită pedeapsa, iar la contestația în anulare – chestiuni de procedură.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea