Incendiile din Australia…Apocalipsa fierbinte. Un pui de urs se agaţă de un om, parcă rugându-l :,,Nu mă lăsa aici, voi muri! Ia-mă cu tine!”

Aproape 500 milioane de animale au murit în devastatoarele incendii din Australia. Dacă oamenii mai pot fugi, în alte locuri, animalele nu au unde se refugia…dar uneori nimeresc pe şosea şi parcă îi roagă pe oameni, să nu-i lase acolo, în flăcări.
„Universitatea din Sydney estimează că aproximativ 480 de milioane de mamifere, păsări și reptile au fost ucise, direct sau indirect, de incendiile devastatoare care au început în septembrie 2019, potrivit The Times.

Aproape 8.000 de koala au pierit în incendiile din New South Wales. Regiunea, care se află la aproximativ 380 de kilometri la nord de Sydney, găzduiește cel mai mare număr de urși koala din Australia, cu o populație de până la 28.000.

Când koala sunt prinşi în mijlocul flăcărilor, urcă în vârful unui copac şi se încolăcesc. Dacă focul trece repede şi doar le arde uşor blana, ei sunt în siguranţă, iar blana le va creşte înapoi. Însă, în cazul în care focul persistă, koala nu au nicio şansă, au apreciat experții.

Incendiile de vegetaţie au distrus până acum peste cinci milioane de hectare, din care 4 milioane de hectare numai în New South Wales (NSW). Din păcate, condiţiile favorabile duc la apariţia de noi focare aproape în fiecare zi. Miercuri, erau încă peste 100 de focare de incendii active în statul NSW, iar mii de pompieri luptă cu flăcările.

Incendiile din acest sezon au distrus deja aproape 1.300 de case în această regiune, 381 de locuinţe de pe coasta de sud fiind mistuite numai în această săptămână.

Producerea de incendii în Australia este normală vara, dar cele de acum sunt printre cele mai grave din istoria înregistrării acestora, punând presiune asupra politicilor privind schimbările climatice ale premierului conservator Scott Morrison.”

Sursa : Green Report
Notă: Fotografia de copertă este ataşată la acest material pentru a arăta drama vieţuitoarelor neajutorate din pădurile lumii. Tragedia care se întâmplă acum pe continentul australian este tragedia întregii lumi şi pe lângă fotografia în care o femeie care se deplasa cu bicicleta i-a dat apă unui ursuleţ koala, aflat în mijlocul şoselei şi această fotografie cu puiul de urs care se agaţă de un trecător este sugestivă, oriunde ar fi fost făcută. Intenţia a fost doar de a arăta că şi vieţuitoarele, necuvântătoarele din pădurile lumii suferă de pe urma dezastrelor naturale – Iulian Iustin Melinte, Jurnal de Rădăuţi. Fotografia a fost preluată de pe site-ul : https://wapa.pe/mascotas/1527745-youtube-viral-oso-bebe-nego-separarse-humano-rescato-incendio-forestal-animales-viral-animales-video

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *