TICHETE DE MASA 2020. Vesti bune pentru milioane de angajati, valoarea bonurilor de masa creste.

TICHETE DE MASA 2020. Valoarea nominala a unui tichet de masa va ajunge la 20 de lei, conform unui proiect legislativ propus recent pentru adoptare la Camera Deputatilor. Documentul deja a fost adoptat de Senat, astfel ca votul deputatilor va fi cel decisiv si sansele ca noua valoare sa devina realitate sunt foarte mari. Deocamdata, proiectul a primit aviz pozitiv de la Comisia de Munca din camera Deputatilor, inainte de a ajunge in plen, scrie romaniatv.net

TICHETE DE MASA 2020. Proiectul legislativ prevede majorarea valorii tichetului de masa la 20 de lei, in conditiile in care suma maximala actuala a unui tichet de masa este de 15,18 lei.

In expunerea de motive a proiectului, se argumenteaza ca tichetul pe care il primesc acum angajatii nu are o valoare suficienta pentru a putea acoperi costurile unei mese. „Valoarea actuala a unui tichet de masa de 15,18 lei (inainte de impozitare) nu este suficienta pentru a cumpara o masa de pranz, in conditiile in care valoarea medie a unei mese de pranz este de 21,40 de lei”, spun initiatorii proiectului.

Un alt motiv pentru care cei care au initiat acest proiect legislativ au propus modificarea este faptul ca valoarea de aproximativ trei euro a tichetului de masa din Romania este una dintre cele mai mici din Europa, unde valorile tichetelor sunt cuprinse intre sase si 11 euro.

Trebuie specificat ca valoarea nominala stabilita prin lege a tichetelor este una maximala, ceea ce inseamna ca este optionala si ca angajatorul poate alege sa ofere pe tichetul de masa valoarea maximala sau una mai mica.

Tichetele de masa sunt bilete de valoare acordate lunar angajatilor, ca o alocatie individuala pentru hrana. Acestea pot fi folosite numai la achitarea mesei sau la achizitionarea produselor alimentare.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *