Angela, îngerul italienilor. Povestea româncei care gătește pentru toți bătrânii singuri din cartierul ei

„Sărăcia te învață multe. Sunt persoane care nu mai au pe nimeni”

Angela Irimia este o româncă de 35 de ani care gătește în fiecare zi pentru toți vecinii ei bătrâni și singuri, din orășelul Ceglie Messapica, aflat în sudul Italiei.

Întinde mese pe toată strada și vecini de toate categoriile, atrași de mirosul îmbietor, vin să stea la masă. A devenit în ani „badanta” tuturor, fără să aștepte nimic la schimb. „M-a emoționat mult. În ciuda greutăților pe care le-a avut, a rămas o persoană bună și generoasă”, povestește una dintre vecinele ei italience.

La ora prânzului, zece mese se aliniază pe străduța Mammacara din localitatea Ceglie Messapica, din regiunea Puglia. Până atunci, cartierul a fiert de nerăbdare și poftă, la fel cum în cratițele și oalele imense ale Angelei Irimia au fiert la foc mic paste, sosuri cu carne, fructe de mare, ciorbe.

Mirosuri apetisante care au umplut tot cartierul. „Toată strada e a mea”, glumește vasluianca Angela, care de 11 ani s-a mutat în Peninsulă. În toți acești ani a lucrat la oricine și pentru oricât, nu s-a dat înapoi de la niciun fel de muncă în gospodărie.

A plecat mulțumită și când nu a primit nimic. Așa a ajuns, în ani, să fie respectată și iubită. Și așa cum și numele ei tradus în italiană o zice, a ajuns un „înger” pentru comunitatea sa.

În bucătăria ei mică, Angela gătește în fiecare zi pentru minimum zece persoane

Nimic nu pare pus la întâmplare în tot acest „puzzle” al bunătății. Numele străzii pe care Angela o închide zilnic ca să-și întindă mesele este, în traducere, „Mamă dragă”. Pe vremuri, asta era strada moașelor care aduceau pe lume pruncii orașului. Mammacara era o stradă animată de scâncete de început de viață. Unul câte unul, copiii au crescut și au plecat la muncă în orașe mari sau în străinătate și strada a amuțit. Tăcerea bătrâneții.

Masă pentru 20: „Bucătăria mea e foarte mică, dar se gătește mult și de toate”

Asta până când a ajuns Angela Irimia în cartier. Are cinci copii, unul cu soțul italian și alți patru din căsătoria din România, pe care i-a adus unul câte unul în Italia. Și unde se pun șapte oameni la masă, mai încape și al optulea. Sau al douăzecilea.

“Sunt persoane care nu mai au pe nimeni și eu fac mâncare pentru toți. Aici mă știe lumea de o bună bucătăreasă, vin toți după mirosul de la bucătărie și îmi spun: „Mamma mia, Angela, cosa hai cucinato oggi?” (Mamă, Angela, ce ai gătit azi?) Suntem noi deja mulți, mai sunt bătrânii de pe stradă, e aproape ca la o cantină, ca la un restaurant. Sunt zile în care gătesc și pentru 20 de oameni, pot să fac o pomană. Bucătăria mea e foarte mică, dar se gătește mult și de toate.

Pe strada Mammacara se închide circulația pentru mesele extinse ale româncei Angela Irimia

Și cum, în timp ce povestim la telefon, realizez că se apropie ora prânzului, o întreb: „Angela, ce ai gătit azi?”. „Paste cu fructe de mare. Am pus la fiert vreo cinci kile. Și ele cresc la gătit, de la un kilogram ajung la un kilogram jumătate și mai bine”, explică bucătăreasa.

Așadar, dintr-o casă mică, pe o stradă dintr-un orășel antic italian, astăzi s-a împrăștiat mirosul bogat al pastelor gustoase. Creierul îți proiectează deja imaginea idilică, de pe canalele TV culinare, cu străduțe bătute de vreun Jamie Oliver sau un Gennaro Contaldo, în căutarea bunicilor italiene care învârt în fața casei, pe o băncuță, paste de toate felurile.

“Sărăcia te învață multe”

Bucătăreasa din acest film este o româncă, însă. Una care a învățat mărinimia din propria amărăciune. „Sărăcia te învață multe. Am plecat dintr-o familie, o spun fără rușine, săracă. Am învățat de copii să trăim fără părinți, să muncim noi pentru noi”, spune Angela.

Chiar dacă le-a creat copiilor ei o condiție infinit mai bună decât a avut ea de copil, asta nu înseamnă că nu i-a deprins cu munca. Sunt băieți de nădejde în cartier. Pe lângă școală, mai fac și câte un comision pe ici pe colo. Și bineînțeles, își ajută mama în bucătărie. „Nu beau, nu fumează, sunt cuminți. Toată lumea îmi laudă băieții!”

Angela, într-o mică pauză de la treburi, în fața casei sale

Până la ora 8 dimineața, prânzul e pregătit deja. Românca se trezește de la cinci ca să termine oalele cu mâncare. Apoi lucrează în gospodărie sau la alte persoane care o cheamă în ajutor. Muncește și la primăria din localitate. Este neobosită. În timpul pandemiei, a continuat să hrănească tot cartierul și în plus, familia ei a făcut și cumpărăturile pentru cei care n-au putut. Tradiția meselor pe stradă a continuat.

Continuarea pe libertatea.ro