Cum ne putem trata acasă de o formă ușoară de Covid? Sfaturile medicului Virgil Musta

Persoanele infectate cu noul coronavirus care sunt asimptomatice sau au simptome ușoare de COVID-19 și aleg să rămână în izolare la domiciliu timp de 14 zile, trebuie să știe cum se pot trata. Mai ales, trebuie să ajute organismul să lupte împotriva virusului pandemic.

Cum ne putem trata acasă de Covid-19?
Cei infectați cu coronavirus, asimptomatici sau cu forme ușoare de Covid-19 și aleg să se trateze acasă timp de 14 zile, trebuie să fie foarte atenți în ajutarea organismului să combată boala. Doctorul Virgil Musta spune că o alimentanție sănătoasă, cu vitamine și odihnă pe lângă pot contribui la procesul de recuperare.Vitaminele, spune acesta, se pot obține din fructe și legume proaspete, informează Unica.ro

”Evident, nu se îngrașă porcul în ajun și nici nu veți avea sistemul imunitar turat la maximum doar după ce ați mâncat câteva lămâi. Este nevoie de timp. Însă odihna, o alimentație bună și administrarea unor vitamine pot ajuta enorm în procesul de recuperare. Mâncați multe fructe și legume proaspete, bogate în vitamine și minerale, cereți unui apropiat să vă aducă de la piață și să vă lase la ușă fructe de pădure (cătină, aronia, merișoare, afine) pe care să le combinați cu miere, cu polen”, a explicat doctorul Musta.

Trebuie monitorizată evoluția bolii
Medicul Virgil Musta mai spune că boala trebuie monitorizată pe parcursul celor 14 zile. Trebuie urmărită evoluția ei încât să ajutăm organismul să devină puternic în fața Covid. Medicul le mai recomandă acestor pacienți să-și păstreze optimismul și să aibă încredere în persoanele care vor să îi ajute.

„Am observat că pacienții care sunt foarte fricoși, anxioși sau depresivi au o evoluție mai severă a bolii. Eu recomand să aibă încredere în medicii de familie și în noi, specialiștii, și să nu fie stresați de boală pentru că în marea majoritate pacienții evoluează bine”, a mai spus Virgil Musta.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *