Otilia a murit după ce a devenit mamă, la Alba Iulia care a fost motivul

O tânără de numai 31 de ani, din Alba Iulia, a decedat miercuri din cauza complicațiilor post-COVID, scrie cotidianul local Ziarul Unirea.

Femeia era însărcinată în momentul în care a contractat virusul și a născut prematur în spitalul din Alba Iulia, copilul fiind ulterior transferat la un alt spital din țară.

Otilia a fost internată la secția ATI Covid și ulterior a fost transferată pe o secție non-COVID. Ea nu era vacinată și în urma operației de cezariană a avut nevoie de sânge și trombocite. Centrul de Transfuzii Alba a făcut apel public pentru ajutorarea acesteia în cadrul unei campanii căreia i s-au alăturat zeci de oameni din oraș.

Din păcate, eforturile medicilor și ale celor care au donat au fost zadarnice și Otilia s-a stins, lăsând în urma ei prieteni și rude distruși de durere. „Prietenă dragă nu îmi vine să cred că tu nu mai ești cu noi și nu pot sa îmi scot asta din gând.

Ultima dată când ne-am vobit, ne-am urat sănătate și să ne vedem cu bine, să îmi faci unghiile și uite ce veste am primit azi, că tu nu mai ești cu noi. Ceva s-a rupt în mine, ai fost o fată și o prietenă deosebită. Niciodată nu te voi uita. Dumnezeu să aibă grijă de sufletul tău cel blând și bun, să ai lumină veșnică și somnul de veci să îți fie lin! Dumnezeu să te ierte că prea repede te-ai dus fără să ne mai spui nimic!”, e unul dintre zecile de mesaje scrise pe Facebook de cei care au cunoscut-o pe tânără.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *