EVENIMENT Maestrul Stelian Stoica, dirijorul şi coordonatorul Ansamblului Jidvei România, a murit

Distribuie pe

Maestrul Stelian Stoica, dirijorul și coordonatorul Ansamblului Jidvei România, a trecut la cele veșnice lăsând în urma sa foarte multă durere și suferință în rândul celor care l-au cunoscut și au lucrat alături de el.

Vestea a cutremurat lumea muzicii populare românești, Stelian Stoica fiind unul dintre cei mai iubiți artiști.

Solistul a fost apreciat în cursul vieții prin armonizările, orchestrațiile și aranjamentul programelor folclorice ale TVR – Tezaur folcloric, ale Festivalului național „Strugurele de aur” de la Jidvei, dar și ale altor manifestări culturale.

”Noi, membrii Ansamblul Jidvei România suntem îndurerați de această veste tragică a plecarii la cele veșnice a Maestrului nostru drag!

Generații de generații de artiști, formați sau acompaniați, cu siguranță, sunt la fel de îndurerați!!! Cuvintele sunt puține, dar lăsăm să vorbească versurile și cântecele create cu atâta dăruire de dumnealui:

,,Toate-n lume sunt stiute
Cate-s vrute si nevrute
Numai cele ce-i stau scrise
Omului nu ii sunt spuse
Cate-n lume bune-s rele
Stie Dumnezeu de ele”, a transmis unul dintre apropiații săi.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.