Prima reacție a unui bărbat care s-a trezit din comă după 19 ani

Distribuie pe

Un bărbat din Arkansas, care s-a trezit miraculos dintr-o comă de 19 ani, a murit joi, cu o săptămână înainte să împlinească 58 de ani.

Terry Wayne Wallis a fost implicat într-un accident la șase săptămâni după nașterea fiicei sale, în iulie 1984.

La acel, camioneta lui a derapat de pe un pod și s-a scufundat într-un pârâu. O altă persoană a murit în acest accident, în timp ce autoturismul a fost zdrobit de o balustradă prăbușită.

În urma accidentului, Terry a intrat în comă și nu s-a trezit timp de 19 ani, potrivit dailymail.co.uk.

În ciuda tuturor așteptărilor nepromițătoare ale medicilor, Terry s-a trezit în 2003 și i-a cerut mamei sale băutura preferată.

La început, bărbatul putea spune cuvinte simple precum „lapte” sau „mama”, însă în timp a ajuns să comunice normal după ce creierul lui și-a revenit. Ba chiar a început să-și miște anumite părți ale corpului, însă a rămas paralizat în urma rănilor provocate de accident.

Familia sa a descris trezirea din comă ca fiind un „miracol”.

După ce creierul i-a fost scanat la un centru medical din New York, s-a dezvoltat ipoteza conform căreia „creierul său a reconectat neuronii care au rămas intacți și au format noi conexiuni pentru a evita zonele deteriorate”.

Potrivit necrologului său, lui Terry îi plăcea foarte mult să mănânce și să asculte muzică live. De asemenea iubea să bea Pepsi și avea simțul umorului foarte dezvoltat.

SCRIE STIRILE PROTV

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *