Vinerea Mare 2022. Ce nu este bine sa faci in aceasta zi
Calendar ortodox 22 aprilie 2022. Iată că a venit și Vinerea Mare, ziua care reprezintă moartea și îngroparea Mântuitorului Iisus Hristos.
Este penultima zi din Săptămâna Patimilor, în care, în toate lăcașurile de cult din țară, se face Denia Prohodului.
Calendarul ortodox al zilei de vineri, 22 aprilie 2022
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mântuitoarele și înfricoșătoarele Patimi ale Mântuitorului. Din Scriptură aflăm că după ce Hristos a fost biciuit, Pilat, spălându-se pe mâini, a rostit sentința. Atunci Mântuitorul Hristos a fost trimis spre locul răstignirii, purtându-Și crucea.
Potrivit Sfintelor Evanghelii, în momentul în care Hristos Și-a dat duhul, s-a arătat o serie de semne miraculoase: catapeteasma templului s-a rupt, pământul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat și multe trupuri ale celor adormiți au înviat.
În Calendarul Ortodox, 22 aprilie este consemnată ca fiind zi aliturgică, în care nu se săvârșește niciuna dintre cele trei Sfinte Liturghii.
Vinerea Patimilor, ziua împăcării noastre cu Dumnezeu, este o zi de reculegere profundă. Este ziua în care ne aducem aminte de răstignirea Mântuitorului, de Patima cea Sfântă și Dumnezeiască pe care a suferit-o pentru mântuirea întregului neam omenesc, a spus Episcopul Visarion al Tulcii.
În Vinerea Mare se ajunează
Toți credincioșii trebuie să știe asta: în Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor se ajunează. Fiind zi aliturgică se postește cu ajunare deplină, iar faptul că nu se oficiază Sfânta Liturghie arată că acesta este un prilej pentru credincioși, de meditație și rugăciune profundă.
Cine a postit tot postul Sfintelor Paști, ajunează astăzi, dar la fel pot proceda și cei care nu au ținut post până acum.
Tot în Vinerea Mare, oamenii merg la biserică și trec pe sub Aer, sau pe sub masă, cum se spune în unele zone din țară. Practic, credincioșii trec pe sub o masă pe care este așezat Sfântul Epitaf. La rându-i, masa este așezată în mijlocul bisericii. Sfântul Epitaf reprezintă trupul coborât de pe cruce al Mântuitorului. Prin scoaterea Sfântului Epitaf retrăim coborârea de pe Cruce a lui Hristos și pregătirea Trupului Său pentru înmormântare.
În această zi sfântă creștinii ortodocși țin un post sever, numit și post negru.
După slujba de seară, femeile obișnuiesc să meargă la morminte, unde aprind lumânări și își jelesc morții.
La finalul slujbei, preotul împarte uneori flori aduse, care erau considerate a fi bune de leac.
În trecut, oamenii plecau acasă cu lumânările aprinse pe drum, ca să afle și morții de venirea zilelor mari. Ei ocoleau casa de trei ori și, când intrau, se închinau, făceau o cruce cu lumânarea aprinsă în cei patru pereți sau numai la grinda de la intrare și păstrau lumânarea pentru vremuri grele.
Din bătrâni se crede că dacă plouă în Vinerea Paștelui anul va fi mănos, iar dacă nu, nu va fi roditor. Astfel, unii cred că, dacă se scufundă în apă rece de trei ori în această zi, vor fi sănătoși tot anul.
Se spune că dacă te scufunzi în apă rece de trei ori în această zi, vei fi sănătos tot anul.
În zorii zilei, casa se afumă cu tămâie, înconjurând-o de trei ori, pentru ca gângăniile și lighioanele să nu se apropie de ea.
Ce nu se face în Vinerea Mare. Superstiții în Vinerea Patimilor
În Vinerea Mare trebuie evitate lucrările agricole, îndeosebi mersul pe câmp, semănatul sau alte activități similare. Ziua mai poartă și numele de „Vinerea Seacă”, iar asta pentru că tot ceea ce se seamănă nu rodește.
Iată ce alte lucruri sunt interzise în această zi sfântă:
Nu trebuie sacrificate păsări ori animale. Faceți din timp acest lucru pentru a le avea pe masă de Paște.
Este interzis spălatul. În această zi nu se coase și nu se face curățenie.
Evită să mergi în această zi la frizer. Cei superstițioși spun că dacă se tund azi le va muri cineva din familie.
Femeile nu umplu borș în această ziua, ca nu cumva să se scalde în el Necuratul.
Femeile nu coc în Vinerea Patimilor cozonaci, pâine, sau orice altceva, de teamă să nu ardă mâinile Maicii Domnului.
În Vinerea Mare femeile nu cos, ca nu cumva să orbească.
Femeile nu torc, nu țes și nu spală, pentru a nu o supăra pe Sfânta Vineri.
Seara, în Vinerea Mare, în toate lăcașurile de cult din țară se cântă Prohodul și se înconjoară biserica cu Sfântul Epitaf. Este o procesiune de înmormântare la finalul căreia Sfântul Epitaf este așezat pe Sfânta Masă din altar, unde rămâne până la Înălțare. Punerea pe Sfânta Masă reprezintă punerea Domnului în mormânt.