Ce a prezis Arsenie Boca înainte de moarte, că Rusia va….

Distribuie pe

Ce a prezis Arsenie Boca înainte de moarte

Cunoscutul călugăr povestea înainte să moară, că într-o perioadă imediat următoare România va fi invadată de Rusia.

Călugărul a prezis că ţara noastră va fi ocupată de Rusia, Bulgaria şi Ungaria, însă după aceea, aceste ţări vor fi lovite de mai mulți ”bolovani de foc”.

Ce a prezis Arsenie Boca înainte de moarte

”S-a ouat de două ori, iar următoarea dată o să dispară de pe harta pământului, iar apoi o mare catastrofă se va abate asupra oraşului pentru că foarte multe păcate sunt acolo.

Va veni de la răsărit un om cu stea în frunte, dar aceasta va fi peste foarte mulţi ani şi nouă nu ne va fi dat să vedem. De asemenea au rămas scrise multe mărturii despre profeţiile părintelui, care avertiza la începutul anilor 1940 că „prigoana va veni de la Apus, iar de la Răsărit se va ridica un popor fără cruce, dar creştinii cu inima curată vor fi mântuiţi.

Vor veni timpuri foarte grele, dar toate sunt îngăduite de Dumnezeu, Care este tovarășul de drum al fiecăruia, de la naștere până la moarte. Vor cădea și cei aleși, îmi pare rău că sunteți cei de pe urmă. Vă vor cerne. Vor pune multe impozite, taxe și alte îngrădiri. Vor lua totul”, spunea Arsenie Boca.

Arsenie Boca a fost stareț al Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus și apoi al Mănăstirii Prislop, unde, datorită personalității sale, veneau mii și mii de credincioși, fapt pentru care a fost hărțuit de Securitate.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.