Cornelia și Lupu Rednic au făcut accident în Capitală. Care este starea celor doi artiști

Cornelia și Lupu Rednic au făcut accident rutier, joi după-amiază, în Capitală. Artiștii au intrat într-un stâlp cu bolidul lor de lux. La fața locului au intervenit oamenii legii.

Cornelia și Lupu Rednic au fost la un pas de o tragedie, joi după-amiază. Au făcut accident rutier, lângă parcul Herăstrău, după ce au intrat cu mașina într-un stâlp.

Cornelia și Lupu Rednic au intrat cu mașina într-un stâlp, în Capitală. Artiștii au scăpat teferi

Impactul a fost unul foarte puternic, deoarece stâlpul a fost strâmbat. Artiștii au scăpat teferi și nevătămați, din fericire, dar și-au stricat BMW-ul, unul destul de scump, model X6 și care ar costa 100.000 de euro, potrivit Cancan.ro.

La fața locului au fost chemați oamenii legii, care au făcut toate demersurile necesare, inclusiv testarea de alcooltest. Sursa menționată mai precizează că soliștii de folclor veneau dinspre Charles de Gaulle și se îndreptau către Aviației.

Cornelia și Lupu Rednic și-au distrus BMW-ul în urma accidentului
În urma nefericitului eveniment, pe chipurile cântăreților se putea citi tristețea și îngândurarea, căci au de achitat o plată mare acum pentru pagubele produse. De altfel, reparația BMW-ului este pusă sub semnul întrebării, fiindcă botul mașinii a fost boțit, iar airbag-urile au sărit.

Cornelia și Lupu Rednic, împreună de trei decenii
Cornelia și Lupu Rednic formează unul dintre cele mai longevive cupluri din folclorul românesc. Cei doi artiști sunt împreună de 30 de ani.

Cornelia a devenit soția lui Lupu Rednic pe când avea doar 17 ani, iar el este mai mare cu șase ani decât interpretă. Celebrii soți au avut multă răbdare pentru a ajunge cât mai sus.

”Am avut răbdare, multă muncă și o mică nebunie din partea lui Lupu. Eu am spus-o și o să o zic întotdeauna, că nu am avut încredere că noi vom ieși la lumină și vom ajunge la nivelul din ziua de astăzi.

Nu aveam înregistrări bune, pentru că și acelea costă foarte mult, nu aveam instrumente muzicale bune și nici costume frumoase, cum ne-am fi dorit.

E o investiție mare ca să poți ieși la suprafață. Eu n-am crezut că doar cu o ceteră și o zongoră vom cuceri România. Lupu a zis: ‘Noi vom ieși, vom fi cap de afiș în spectacole și vom ajunge pe marile scene’. Eu am zis că e nebun. Lupu a crezut foarte tare în noi, apoi am crezut și eu, dar el a fost primul.”, a mărturisit Cornelia Rednic la Etno TV.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *