Pagube colosale lăsate de camioanele cu lemne care circulă prin sate: „Am rămas şi bătuţi, şi cu banii luaţi” Te rog distribuie mai departe!
Pagube colosale lăsate de camioanele cu lemne care circulă prin sate: „Am rămas şi bătuţi, şi cu banii luaţi”
Drumurile mai multor sate din judeţul Hunedoara au rămas devastate de transportatorii de lemne, susţin localnicii şi autorităţile comunelor, care se plâng că nu îşi permit să plătească pentru stricăciunile făcute de firmele care exploatează pădurile şi nu pot aştepta la nesfârşit reparaţiile.
Aproape 600.000 de metri cubi de lemne sunt exploataţi anual în judeţul Hunedoara, unde suprafaţa pădurilor depăşeşte 310.000 de hectare, arată cel mai recent bilanţ oferit de Institutul Naţional de Statistică. Transportatorii de lemne au lăsat în urmă pagube greu de suportat de comunităţile rurale din zonele unde se află exploatările. În nordul judeţului Hunedoara, localnicii şi autorităţile din multe comune s-au plâns că utilajele şi camioanele încărcate cu zeci de metri cubi de lemn extras din păduri au dus la devastarea drumurilor comunale. Comuna Bulzeştii de sus, cu doar 400 de locuitori, se numără printre cele mai vitregite din judeţ. Primarul Mirel Suba susţine că după ce au închis exploatarea, transportatorii de lemn au lăsat de şase luni un drum aproape impracticabil. „S-a ajuns să ni se propună să facem rută ocolitoare. Vorba aceea: şi bătuţi, şi cu banii luaţi”, afirmă primarul, citat de mesagerulhunedorean.ro. În comuna încvecinată Ribiţa, situaţia e similară, iar primarul Ioan Faur susţine că a depus numeroase reclamaţii la instituţiile judeţene că drumurile, unele recent asfaltate, sunt stricate de firmele care exploatează pădurile. „Transportatorii de lemne care traversează satele comunei cu camioane încărcate crează un mare disconfort localnicilor şi strică drumurile, atât pe cele asfaltate cât şi pe cele de pământ, iar costurile pentru întreţinerea lor sunt mari şi sunt achitate de noi”, spune primarul. Camioanele cu lemne trec prin Cheile Ribicioarei, o zonă protejată considerată una dintre marile atracţii turistice ale Hunedoarei, mai spune Ioan Faur., care susţine că fauna piscicolă şi sălbatică este afectată de poluarea produsă. Şi localnicii din alte zone ale judeţului au reclamat disconfortul creat de flotele de camioane care transportă lemne.
În unele cazuri, firmele care exploatează pădurile au suportat cheltuielile de reparaţii ale drumurilor, în altele, Hunedoara, în topul tăierilor de păduri În 2016, în judeţul Hunedoara au fost tăiaţi peste 573.000 metri cubi de pădure, mai puţin cu circa 25.000 metri cubi faţă de fiecare dintre anii 2011 – 2015. S-au tăiat 136.000 de metri cubi din pădurile de răşinoase şi aproape 300.000 de metri cubi de fag, restul fiind alocat pădurilor de stejar, de specii moi şi de specii tari. Hunedoara se numără printre judeţele unde s-a recoltat cel mai mare volum de masă lemnoasă, fiind întrecută de Arad, Caraş-Severin, Argeş, Vrancea, Suceava, Bacău, Mureş, Harghita şi Braşov. Conform rapoartelor de Institutului Naţional de Statistică, 184 de hectare de teren au fost regenerate artificial în judeţul Hunedoara, în 2016, ultimul inclus în raport. Cea mai mare suprafaţă, 150 de hectare, a fost regenerată cu păduri de răşinoase. Pe aceste suprafeţe au avut loc lucrări de plantare de puieţi, butaşi şi sade sau de însămânţare a unei suprafeţe de teren cu scopul de a se crea noi arborete, atât pe terenuri forestiere de pe care a fost exploatat arboretul matur, cât şi pe terenuri lipsite de vegetaţie forestieră, informează INS.
Mulțumim cu aceasta ocazie pentru acest articol Daniel Guţă!!