Revolta unei fete de nota 10: „Gata. Nu mai tac!“. Detalii despre cruzimea cu care zdrobește inimi şi idealuri sistemul de pile şi relaţii din şcoli:
Revolta unei fete de nota 10: „Gata. Nu mai tac!“. Detalii despre cruzimea cu care zdrobește inimi şi idealuri sistemul de pile şi relaţii din şcoli:
Ceea ce ar fi trebuit să fie un moment de maximă satisfacţie, în care să culeagă roadele unei munci asidue de patru ani, s-a transformat într-un moment trist şi plin de dezamăgiri pentru Bianca Lucaciu, singura absolventă din Sălaj care a promovat cu 10 bacalaureatul din acest an.
”Când am terminat clasa a VIII-a, am avut media generală 9.99, dar nu am fost şefă de promoţie. Şi abia atunci mi-am dat seama ce mult înseamnă să ai ocazia să vorbeşti în numele unei întregi generaţii. Mi-am promis că voi termina liceul cu 10 şi mi-a reuşit”, povesteşte Bianca Lucaciu. Dezamăgirea ei nu se leagă, însă, de examenul maturităţii, care nu a făcut altceva decât să-i confirme valoarea evidentă din rezultatele de la clasă şi din cele de la olimpiade şi concursuri. Durerea tinerei are la bază un gest inexplicabil care i-a răpit şansa de a se bucura de rezultatul celor patru ani de muncă neîntreruptă din timpul liceului: deşi a fost singura din liceu care a absolvit toţi cei patru ani cu media 10, în ziua festivităţii de absolvire cineva din conducerea şcolii a mai scos din ”joben” o şefă de promoţie, onoare care, în mod normal, i-ar fi revenit exclusiv Biancăi, cu atât mai mult cu cât cealaltă nouă şefă de promoţie nu avea media de absolvire 10. Era, în schimb, „cine trebuie” – sugerează Bianca. ”Eu eram doar Lucaciu. Şi atât. Fata mamei. Din nou. Scuze că am un nume neimportant”, spune Bianca. Toată revolta tinerei este cuprinsă într-o postare făcută pe pagina sa de Facebook. Bianca spune că a decis să facă publice toate aceste lucruri în speranţa că elevii din clasele mai mici vor lua atitudine şi nu vor permite să se perpetueze ideea că, în şcoală, dacă nu ai pile, nu reuşeşti să ajungi acolo unde îţi doreşti. Printre sutele de tineri care au cometat la zecile de distribuiri ale postării se numără şi unii care mărturisesc că au trecut şi trec prin situaţii similare. Iată textul integral al postării: ”Gata. Azi mi-am făcut o promisiune. Nu mai tac. E momentul cel mai potrivit să spun ceea ce simt. E momentul să clarific câteva lucruri şi să pun punct.
N-am vrut să scriu despre asta. Am zis că e mai bine să o las moartă. Că asta e, se întâmplă. Că unii vor vedea unde au greşit şi nimeni nu va mai suferi. Dar am auzit un lucru care m-a făcut să înţeleg că noi, românii, avem o mare problemă- mentalitatea. Lumea e plină de nedreptăţi şi trebuie să mă obişnuiesc cu asta. Şi dacă nu vreau? Când au fost alegeri în toamnă, am strigat toţi că vrem o altă Românie, una mai bună, lipsită de corupţie şi de intrigi mânate de interesul personal al oamenilor care au ajuns în funcţii. Vedem toţi ce se întâmplă în jurul nostru, dar nu avem curajul să ne opunem. Ne lăsăm duşi de curent şi asta este, ce-o fi, o fi. Eu una mă simt curajoasă. Vreau să înot împotriva curentului. Şi sunt sigură că fiecare dintre voi a simţit asta măcar o dată. E de ajuns. Nu mai vreau să mi se spună că trebuie să accept mizerii şi nedreptăţi doar pentru că aşa vrea cineva. NIMENI nu poate să îmi impună absolut nimic. Nu am nevoie de lecţii de moralitate sau de demnitate. Sunt responsabilă şi spre deosebire de alţii, ÎMI ASUM toate alegerile pe care le-am făcut vreodată. Să nu ne mai ascundem după deget. Povestea festivităţii s-a zis pe la toate colţurile din oraş. Şi, când azi mi s-a sugerat că ar fi indicat să o uit şi să nu vorbesc despre ea, mi-a ajuns. Adică ar trebui să închid ochii pentru a n-a oară şi să fac frumos, ca să arate bine. Să ne înţelegem. EU IUBESC liceul în care mi-am petrecut 4 ani din viaţă. Iubesc pereţii lui plini de tablouri vechi, cu texte literare. Iubesc holurile alea lungi şi reci, iubesc dulapurile maro care sunt pe margini. Iubesc scările pe care am păşit ambiţioasă şi plină de visuri. Iubesc fiecare detaliu al şcolii aceleia. Îmi respect până la cer şi înapoi profesorii. Nişte profesori extraordinari, care fac din vocaţie ceea ce fac. Nişte profesori care explică de 20 de ori dacă e nevoie, oameni care au mereu timp de elevii lor, oameni frumoşi, deosebiţi, cărora le pasă. Am ales acea şcoală pentru că mama mi-a garantat corectitudine şi dascăli de excepţie. Şi de a doua chiar am avut parte. Fără profesorii extraordinari are au investit atât de multă încredere în mine,fără aceste persoane minunate, care îmi sunt atât de dragi, nu aş fi reuşit absolut nimic. Ei au fost cei care au muncit cot la cot cu mine, pentru fiecare concurs. Mi-au explicat mereu unde am greşit, m-au certat când trebuia, mi-au dat sfaturi bune. Au văzut ceva în mine şi mi-au spus cât de mândri sunt de mine. Mi-au răspuns întotdeauna la întrebări şi au predat atât de bine, că nu am avut nevoie de o singură oră de meditaţii. Aşa că dragi profesori, VĂ MULŢUMESC din tot sufletul! Să vă dea Dumnezeu o viaţă fericită şi elevi care să vă aprecieze aşa cum meritaţi! Mă înclin înaintea voastră şi a profesorilor pe care i-am avut în gimnaziu. Bucuraţi-vă împreună cu mine de acest succes, pentru că fiecare dintre dumneavoastră şi-a adus contribuţia! Nimeni nu vă poate contesta valoarea ca dascăli! Nu este un secret pentru nimeni faptul că am muncit enorm. Liceul acela a fost sufletul meu, mă luptam mereu să demonstrez că acolo se face şcoală. Şi aşa şi este. Se face şcoală, condiţia e să vrea ELEVUL. Că profesorii fac tot ce le stă în putinţă. Când am intrat acolo, mi-am spus că o să lupt atât de mult, încât liceul o să aibă renumele pe care îl merită când voi termina clasa a XII-a. Am participat la toate concursurile la care am avut timp să merg. Am luat 30 de premii în 4 ani- 16 premii pe podium la judeţ, 3 menţiuni la judeţ şi 11 premii la etapele naţionale. Şi mereu eram mândră când auzeam numele liceului la premiere. Simţeam că visul meu se va îndeplini.
Când am terminat clasa a VIII-a, am avut media generală 9.99, dar nu am fost şefă de promoţie. Şi abia atunci mi-am dat seama ce mult înseamnă să ai ocazia să vorbeşti în numele unei întregi generaţii. Mi-am promis că voi termina liceul cu 10 şi mi-a reuşit. Nu a fost uşor. Eu nu am copiat la teze şi teste ca unii. Nu am avut nevoie să îmi fac poze pe telefon ca alţii. AM ÎNVĂŢAT! Dincolo de orice, am fost nevoită să înţeleg că asta e. Unii au voie să copieze şi n-am ce face. Mi-am văzut de drumul meu. Am ignorat răutăţile gen „ Să o tragi pe Bianca de păr când îi dai florile” pe care le scorneau unii. Replica e de la prima lansare de carte. Pe care am făcut-o tot la liceu, ca o mulţumire adusă profesorilor. Dragi tineri care sunteţi în clase mai mici, vreau să învăţaţi ceva din tot ceea ce scriu aici. Am îndurat multe. Mutre, bârfe, rahaturi, toate din cauză că ete na, mi-am permis să fiu altfel. Îmi cer scuze că nu am mers pe la majorate să mă îmbăt. Îmi cer scuze că nu am copiat. Îmi pare rău că mi-am permis să am valori morale şi să nu sabotez. Îmi cer scuze că vreau mult de la mine, că prefer să am prieteni sinceri, oameni cu coloană vertebrală, care spun lucrurilor pe nume şi îşi doresc ceva de la viaţă. Îmi cer scuze că nu fac compromisuri doar pentru a fi pe placul unora, că nu mă adaptez patului lui Procust. Îmi cer scuze că am ajutat chiar şi persoanele care nu meritau, atunci când veneau smiorcăindu-se. Îmi cer scuze că nu am dat replici urâte, doar pentru că nu voiam să jignesc. Le-am înţeles pe toate, până la un punct.
DACA DOREȘTI SA AFLI TOT CEEA CE SA ÎNTÂMPLAT INTRA :: AICI ::
