Viorel Lis a trecut prin clipe foarte grele. Starea sa de sănătate a acestuia s-a înrăutățit

Distribuie pe

Oana Lis a cerut ajutorul prietenilor săi de pe Facebook, iar acum a explicat cum se simte fostul primar al Bucureștiului. Anul 2022 a fost unul foarte greu pentru Oana și Viorel Lis. Fostul edil al Capitalei se confruntă cu probleme de sănătate, iar situația lor financiară nu este una tocmai bună.

De aceea, din disperare, soția sa a făcut apel la prietenii săi din mediul online, deoarece nu puteau suporta costurile terapiei.

Viorel Lis a trecut prin clipe foarte grele

După ce mulți internauți au văzut postarea sa și au ajutat-o, Oana Lis a dorit să le mulțumească și să le dea vestea că, datorită lor, a reușit să îi mai amelioreze durerile soțului său.

„A scăpat de dureri, mulțumim oamenilor care ne-au ajutat cu donațiile.

A făcut tot felul de terapii acasă, deoarece altfel nu mi le-aș fi permis, datorită acestui fapt a scăpat de dureri, ceea ce e foarte bine.

Așa e trist, de curând a murit tatăl Marei Bănică, iar Viorel a suferit foarte mult că era prietenul lui din copilărie, a murit și Alexandru Arșinel, te afectează lucrurile acestea psihic.

Eu încerc să-l susțin cât pot și mă bucur că nu mai are durerile acestea maxime, dar na, ca la 80 de ani, trebuie să te obișnuiești și cu bătrânețea”, a declarat aceasta pentru Spynews.

Oana Lis a spus că duce o viață atipică din toate punctele de vedere. Potrivit vedetei, este greu pentru că nu poate sta tot timpul lângă Viorel, însă reușește să aibă un program cât de cât normal.

„Nu mă ajută nimeni, doar dacă plătesc. Eu fac și pe infirmiera și pe asistenta. Mai ies și eu să mă ocup de ale mele, dar viața mea e total blocată, e atipică, n-am mai fost la munte de 7 ani, n-am mai plecat din țară de 10 ani.

Normal că mai ies, mă mai duc și eu cu prietenele la mall, la o cafea, dar aici pe lângă casă, e normal”, a spus Oana Lis.

Vrea să îi facă TikTok lui Viorel Lis
Viorel și Oana Lis au fost cândva foarte prezenți în showbiz-ul autohton, însă odată cu apariția problemelor de sănătate, acest lucru nu a mai fost posibil. Soția fostului primar al Bucureștiului a dezvăluit că mulți oameni o roagă să îi facă TikTok lui Viorel Lis, dar nu a reușit să îl convingă.

„Eu tot îl rog să-i fac un Tik Tok să-l mai filmez, lumea întreabă, oamenilor le e dor să-l mai vadă la emisiuni, le e dor de el, dar n-am reușit încă să-l conving.

El urmărește acolo pe TikTok, se uită la alții”, a declarat aceasta.

Viorel Lis a stabilit unde vrea să fie înmormântat
În prezent, Viorel Lis se confruntă cu grave probleme de sănătate și se află în grija soției sale, Oana Lis, care are grijă de el constant. Ținând cont de vârsta înaintată, e și firesc să se gândească și să se pregătească de ceea ce e mai rău. Dacă în urmă cu ceva timp el își exprima dorința ca trupul său să fie incinerat, se pare că s-a răzgândit. Acum, se pare că nu mai este de aceeși părere, vrând să aibă parte de o înmomântare tradițională.

Dincolo de toate acestea, soții Lis se confruntă și cu probleme financiare, care s-au acutizat de când Viorel Lis s-a îmbolnăvit grav. Și aceasta deoarece tratametele pe care le face necesită mii de lei în fiecare lună, sume pe care Oana Lis nu le poate acoperi tot timpul. Recent, Oana Lis a dezvăluit că soțul său și-a exprimat dorința de a fi înmormântat în mod tradițional.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *