El este Marius! Câștigă 1500 de lei pe lună, are 5 copii și urmează să i se amputeze mâna. Dă pe chirie 1000. Un ucrainean primește 70 de lei/zi de la statul român. România, trezește-te!

Povestea lui Marius a emoționat o țară întreagă. Un părinte care a participat la serbarea propriului copil a făcut cunoscută situația grea prin care trece Marius, lucrător la Salubritate. Marius are 5 copii, dintre care unul cu un handicap sever, locomotoriu și mental.

Acesta lucrează de 30 de ani la salubritate și câștigă 1.500 de lei pe lună, chiria fiind de 1.000 de lei. Este bine să menționăm că statul nu s-a interesat prea

mult de el, ba chiar deloc. Bărbatul își poartă zilnic crucea. Nu cerșește, nici măcar nu ați fi auzit de el dacă persoana care a făcut postarea nu a fost emoționat de poveste.

Marius are 5 copii și urmează să rămână fără o mână
Marius nu își mai poate mișca mâna, dar lucrează atât cât poate, lucru pe care nu îl poți afirma atunci când vine vorba despre alții. În altă ordine de idei, la nivel decizional merită dezbătută problema ajutorului pe care statul român îl oferă ucrainenilor. Vorbim despre 50 de lei zi/persoană pentru chirie și 20 lei

zi/persoană pentru mâncare. Așadar, la un calcul simplu, o familie compusă din 3 membri primește lunar 4.500 de lei pentru chirie și 1.800 de lei pentru mâncare.

Marius plătește 1.000 de lei chirie și cheltuieli pentru o cameră și o bucătărie. Un spațiu în care își duc traiul 7 persoane! Fără prea multe comentarii, cităm postarea publicată pe o rețea de socializare, postare care a stârnit o emoție colectivă:

” Nu ar trebuie să există aşa ceva!!! Nu asemenea probleme pentru un singur om!!! Vă explic pe scurt…Astăzi am participat la serbarea de Crăciun a piciului meu (nu mai este pici, are 14 ani aproape) la Şcoală Specială nr. 5. Startul serbării a întârziat deoarece o aşteptam pe Nicoleta… A sosit într-un târziu alături de

tatăl ei, un om simplu, SLAB rău şi îmbrăcat în costum de lucrător la ADP Sct. 3… Omul s-a învoit probabil de la munca câteva ore să fie alături de fată… Nu a

intrat în sala de clasă, ruşinat probabil de cum este îmbrăcat, şi a rămas pe hol… Am intrat în vorbă cu el şi am aflat aşa:
– Are 5 copii acasă, Nicoleta fiind o fată cu probleme locomotorii, şi mentale… mi-a spus că are 9 pareze…merge foarte greu

– El urmează să-şi piardă mâna stângă, de la cot în jos, din cauza unui accident suferit, care i-a secţionat tendoanele… Mişcă doar 2 degete şi aşa face curat pe stradă.. Îmi explica cum ţine matura… Nu ştiu ce fel de accident a suferit, dar spune că deja are cangrenă şi în scurt timp va merge să o amputeze…

– Soţia lui nu munceşte şi are grijă de copii şi de fata cu nevoie speciale
– Are 30 ani de vechime în munca pe stradă, şi un salariu de doar 1500 lei pe lună în mână… spera la o mărire… mi-a recunoscut că are zile în care nu mănâncă nimic, pt ca să poată hrănii copiii…Nu mintea, este FFF slab.

– Pe 23 este ziua lui de naştere…şi spunea că de crăciun nu are mai nimic de pus pe masă

EU NU VĂ CER NIMIC… eu o să mă duc în zilele următoare să-i duc un pachet şi ceva bani…cât pot şi eu… Fratele meu o să mă ajute şi el…

Eu mă plâng de problemele prin către trec în perioada asta, dar Dumnezeu mi-a arătat că sunt oameni mult mai necăjiţi decât mine… Ştiu , sunt şi alţi oameni poate mult mai nevoiaşi decât Marius (aşa îl cheamă), dar el mi-a ieşit în cale, iar eu o să-l ajut.

Vă urez sărbători fericite…
P.S. Am uitat să spun că stă cu chirie…1000 lei pe lună chiria, şi 1000 dările…”, este mesajul transmis pe o pagină de socializare Facebook.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *