Nicolae Botgros, din nou în doliu, după ce și-a pierdut mama și soția: ”Ne-a părăsit, drum lin spre stele”

Necazurile nu-l ocolesc deloc pe maestrul Nicolae Botgros. Celebrul dirijor a pierdut cele mai dragi persoane din viața

sa, iar acum poartă doliu din nou.

După ce și-a pierdut mama în urmă cu mai mulți ani și și-a luat rămas bun și de la cea care i-a fost soție, artistul a pirmit o altă veste la fel de dură.

Nicolae Botgros, în doliu după bunul său prieten

De data aceasta, vedeta a anunțat că un prieten drag sufletului său s-a stins subit din viață, lăsând în urmă lacrimi, durere, dar și o avere artistică impresionantă.

Vestea că Gheorghe Banariuc a murit a îndoliat întreaga lume folclorică românească. Nicolae Botgros, dar și mulți alți artiști care l-au cunoscut au ținut să trimită câte un mesaj de durere în numele regretatului compozitor.

„Ne-a părăsit maestrul Gheorghe Banariuc.

1951 – 2022. Drum lin spre stele”, a scris Nicolae Botgros pe rețelele de socializare.

Cine a fost Gheorghe Banariuc
Luna viitoare, pe 9 martie, Gheorghe Banariuc urma să împlinească 71 de ani.

De-a lungul vieții, muzicianul din Republica Moldova, născut în satul Corjeuţi, raionul Briceni, s-a făcut remarcat prin talentul său muzical.

Dirijor și compozitor la bază, artistul a fost considerat, până în ultima clipă a vieții, cel mai bun compozitor din lumea folclorică, având în palmares sute de cântece scrise pentru renumiți artiști de pe ambele maluri ale Prutului.

Gheorghe Banariuc și-a consolidat cariera încă din adolescență, atunci când a absolvit Colegiul de muzică „E.

Sârbu” din Soroca, clasa de vioară, urmând apoi şi cursurile Institutului de Arte „G. Musicescu”, Facultatea Dirijor de orchestră de muzică populară.

Ulterior, cel care acum s-a ridicat la cer a făcut parte din orchestra de muzică populară ”Lăutarii”, apoi a fost membru de seamă și din formaţiile „Mioriţa”, „Mărţişor”, „Folclor” şi „Fluieraş”.

Timp de zece ani, din 1991 și până în 2001, a condus cu măiestrie Orchestra de muzică populară „Muguraş” a Liceului republican de muzică „Ciprian Porumbescu”, timp în care a compus nu mai puțin de 300 de cântece tradiționale.

În raport cu munca și talentul care l-au urcat pe un piedestal în lumea folclorică, distincțiile sale sunt și ele de luat în seamă. În 1991, Gheorghe Banariuc a primit titlul onorific de Artist Emerit al Republicii Moldova, iar în anul 2015 i-a fost înmânat trofeul „Potcoava de Aur”, pentru melodiile pe care le-a compus și care au devenit reprezentative pentru patrimoniul național, la categoria compoziție.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *