Ce viaţă duce Sorina Săcărin la doi ani de la adopţia în SUA

La mai bine de doi ani de la plecarea sa în SUA, Sorina Săcărin are o viață diferită de cea din România. Mama sa adoptivă a povestit cum se simte acum fetița.

În vara lui 2019, povestea Sorinei, o fetiță din Baia de Aramă luată cu „mascații” din locuința asistenților maternali, făcea înconjurul televiziunilor.

În prezent, Sorina locuiește alături de familia sa adoptivă peste Ocean și merge la o școală de muzică.

„Sorina a devenit imediat o parte din familie.

S-a adaptat imediat la noua ei viață, unde a înțeles cât de important este să ai încredere în tine, să îți propui să realizezi ceva și să faci tot ce poți pentru a îndeplini ce ți-ai propus.

Este fericită și înflorește văzând cu ochii”, a povestit Ramona Săcărin, mama adoptivă, pentru Newsweek.

„Suntem mândri de ea, a învățat engleză foarte repede. Sorina nu doar că s-a adaptat într-un an, a înflorit pur și simplu.

I s-a schimbat lumina din priviri, este încrezătoare, curajoasă și știe că, orice încearcă să realizeze, noi suntem aici să o susținem.

Este pasionată de instrumente muzicale, merge la o școala de muzică, cântă la pian, a terminat nivelul de începători și deja lucrează la nivelul 1”, a mai spus femeia.

„După un an, mă uit cu detașare la toată tevatura prin care am trecut. Avem foarte mulți prieteni și multe rude în România, care au fost șocați să vadă prin ce am trecut și au suferit împreună cu noi.

De dragul lor și al multor oameni de bun-simț din România, sperăm să se schimbe lucrurile, așa încât

nici un copil adoptat și nici o familie adoptivă să nu mai treacă vreodată printr-o astfel de situație”, consideră mama Sorinei.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *