Reacţia emoţionantă a unui cățel care își revede stăpânul din Rusia, la o lună de la un accident suferit pe Valea Prahovei – video
O revedere plină de emoţie dintre un bărbat şi căţelul, care fuseseră despărțiți în urma unui accident de mașină, în urmă cu cinci săptămâni.
Accidentul, în care au fost implicate două mașini, un Opel înmatriculat în Rusia și un VW Touareg, înmatriculat în Anglia, a avut loc pe Valea Oltului, în 1 septembrie.
Două persoane au fost rănite, iar imediat după impact, câinele aflat în Opel s-a speriat şi a fugit în pădurea din apropiere.
Deși a fost căutat îndelung, patrupedul nu a fost de găsit, polițistul aflat la fața locului fiind rugat de stăpâni să-i anunțe în cazul în care se va întâmpla să dea de el
Din fericire, polițistul a găsit cățelul și l-a anunțat pe stăpân, care a venit din Rusia pentru a-şi recupera prietenul.
Imaginile nu mai au nevoie de niciun comentariu, dovedind încă o dată că uneori prietenia dintre om și animal este mai trainică decât cea cu un alt semen al lui.