Italia schimbă regulile privind mașinile înmatriculate în România, putem confisca mașinile !
Ministerul Transporturilor din Italia pune capăt abuzurilor din partea șoferilor care conduc mașini cu numere străine și care, astfel, reușesc să nu plătească amenzile aplicate pentru depășirea vitezei sau alte încălcări ale Codului Rutier italian.
Guvernul italian a decis, de asemenea, să pună capăt falselor rezidențe fiscale ale unor societăți comerciale care în acest mod pot înmatricula un vehicul cu numere străine în afara Italiei, inclusiv în România, deși activitatea acestora se desfășoară cu precădere în Italia.
Persoanele private care au reședința în Italia vor fi suspuse aceleiași reguli. Ministrul Danilo Toninelli, subliniază: „Am introdus în Decretul Siguranță o normă care, cu anumite excepții, interzice celor care au reședința în Italia de peste 60 de zile să circule în Italia cu vehicule cu numere de înmatriculare străine”.
Apoi a avertizat: „Șmecherii nu vor mai avea viață ușoară. Cei care vor încălca interdicția pe care o impunem vor trebui să plătească o amendă piperată și, dacă nu se vor pune în regulă, se va putea ajunge la confiscarea vehiculului”.
Ce prevede propunerea
Controale mai dese și sancțiuni mai severe pentru cei care nu sunt în regulă. Dacă până acum un șofer putea fi avertizat o dată sau de două ori privind obligația de reînmatriculare a vehiculului și de schimbare a numărului cu unul italian, fiind a treia oară amendat cu o sumă de la 84 la 335 de euro, acum sancțiunile devin mai severe.
Amenda va începe de la 712 euro și respectarea condițiilor va trebui să se îndeplinească în maxim 180 de zile, timp în care vehiculul găsit în neregulă va fi pus sub sechestru. Dacă în acest interval nu se vor efectua procedurile necesare, vehiculul va fi confiscat.
„Datorită Guvernului și dorinței Ministerului Infrastructurilor și Transporturlor, șmecherii care până ieri utilizau în Italia mașini înmatriculate în străinătate, deși erau rezidenți în țara noastră, nu vor mai putea evita taxele și controalele”, sublinează Toninelli.
Ministrul e mândru de inițiativă
„Sunt foarte mândru de această măsură care încearcă și să pună capăt unei practici incorecte care din păcate ne dăunează tuturor, luând de la fisc banii datorați, făcând rău și multor firme italiene care lucrează în mod corect”.