Elevii români au obținut o medalie de aur şi trei de argint la prima ediţie a Olimpiadei Europene de Informatică

La competiția desfăşurată în Bulgaria au participat echipe din 22 de ţări.

Matei Tinca, elev la Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” din Capitală, a obţinut medalia de aur şi este pe locul 5 în clasamentul final. Medaliaţii cu argint sunt Tiberiu Ioan Muşat (Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” din Bucureşti), George-Alexandru Râpeanu (Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” din Cluj-Napoca) şi Mihai Matei Mirică (Liceul Teoretic Internaţional de Informatică din Bucureşti).

Punctajele înregistrate la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori au contat şi în ierarhia celei de a XI-a ediţii a Olimpiadei Balcanice de Informatică pentru Juniori (JBOI 2017). Astfel, în această competiţie rezultatele echipei României sunt următoarele: Matei Tinca şi Tiberiu Ioan Muşat – medalii de aur, George-Alexandru Râpeanu şi Mihai Matei Mirică – medalii de argint.

Lotul olimpic a fost însoţit şi coordonat de profesorii Eugen Nodea (Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu) şi Ciprian Chescă (Liceul Tehnologic „Grigore C. Moisil” din Buzău).

Citeste mai mult: adevarul.ro

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *