PÂRJOALE MOLDOVENEȘTI DUPĂ REȚETA UNEI BUNICII DIN DOROHOI – ACEASTĂ REȚETĂ S-A NĂSCUT CHIAR LA EA ACASĂ

“Pârjoalele sunt nişte „găluşte“ din carne care ne arată, limpede şi maroniu pe alb că, dacă sudul muntenesc şi balcanizat nu ne-ar fi impus, odată cu dialectu-i oficializat, şi cuvinte precum ciulama sau chioftele, n-am fi fost niciodată bântuiţi de ideea falsă că toate ale gurii ne-au fost mestecate mai întâi de osmanlăi.

Ingrediente: 600 g carne de viţel, 600 g ceafă de porc, 200 ml lapte, 400 g miez de pâine albă, 3/4 cepe (în funcție de mărime), mărar, pătrunjel, 5 ouă, 350 g unt, 1 cartof, 220 g pesmet sau mălai, piper și sare după gust.

Mod preparare: Să începem cu începutul… 1. Se toacă carnea după care se îmbibă bine pâinea în lapte apoi se stoarce.

Se toacă ceapa și se înmoaie bine în unt pusă pe foc mic. Se toacă mărarul şi pătrunjelul după care se rade cartoful pe răzătoarea mică.

3. Se bat ouăle după care se amestecă pâinea, carnea, ceapa, ouăle, mărarul şi pătrunjelul, cartoful, piper, sare și 150 g unt.

Se pune într-o farfurie pesmet (sau mălai). Se ia cu polonicul tocătura, că pârjoala e mare cât palma, se tăvăleşte prin pesmet, se turteşte la 1/2 cm grosime, se alungeşte (trebuie să arate oval, cam ca o palmă de copil).

4. Se prăjeşte în ulei încins, în tigaie acoperită pentru a se pătrunde bine carnea şi ca să-şi ia aromele tuturor ingredientelor o ținem la foc foarte mic până se rumenesc bine pe ambele părţi. Asta este tot!

Vă urăm poftă bună!

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *