Ajutor financiar important pentru aceste persoane! În ce condiții puteți primi banii

Vești bune pentru cei aflați în căutarea unui loc de muncă. Peste două milioane de persoane au primit deja 780 de euro după ce au dat curs acestui anunț.
Cei care își doresc un venit suplimentar, sau traversează o perioadă în care nu au loc de muncă pot beneficia de suma menționată dacă aleg să lucreze sezonier. Aflați în următoarele rânduri despre ce este vorba!

Se dau 780 de euro de persoană pentru acești români
Autoritățile din Italia au anunțat că sunt în căutarea unui număr de aproximativ 300 de lucrători sezonieri. Concret este vorba despre persoane care pot și își doresc să lucreze în peninsulă în perioada verii.

Lipsa personalului i-a făcut pe hotelierii și patronii de restaurante din Italia să-și reducă considerabil programul, motiv pentru care autoritățile au intervenit și au găsit o soluție.

Se dau până la 780 de euro pentru o perioadă de 18 luni, constând în venit de cetățenie, un ajutor social acordat celor care trăiesc sub pragul sărăciei.
Suma se acordă inclusiv imigranților care locuiesc în Italia de cel puțin 10 ani. Potrivit autorităților, până la acest moment, de acest ajutor beneficiază 2,5 milioane de oameni.

Criză de forță de muncă în Italia
Italia se confruntă cu probleme economice cauzate de pandemia de coronavirus. În cei doi ani aflați sub semnul pandemiei, foarte mulți oameni și-au pierdut locurile de muncă și au fost nevoiți să se reprofileze.

Acum când lucrurile au revenit la normal, au apărut probleme legate de lipsa de personal.
Potrivit Bloomberg, oamenii de afaceri din Italia sunt de acord că țara nu-şi poate atinge potenţialul maxim până nu va convinge mai mulţi dintre cetăţenii săi să caute să se angajeze.
Tendințele demografice arată că numărul italie­nilor cu vârste cuprinse între 15 şi 64 de ani este aşteptat să scadă cu 5 mi­lioane în următorii 15 ani. În aceste condiții, Italia are una dintre cele mai scăzute rate ale participării la forța de muncă din Europa.
Un alt aspect important de menționat este acela că prin aderarea la zona euro, Italia a pierdut și soluția rapidă de a-și putea devaloriza moneda. Acesta a fost un truc care a ajutat industria italiană să prospere timp de decenii, ieftinind exporturile.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *