Daniel Ionascu este avocatul chirurgului cu opt clase: Dacă cineva i-ar fi spus că nu se poate face aşa ceva, el nu ar fi făcut
Daniel Ionascu a preluat cazul chirurgului estetician cu opt clase, Matteo Politi, la insistentele prietenei italianului. Ionascu a facut declaratii despre clientul sau la Antena Stars. Desi suna incredibil, “chirurgul” i-a spus ca habar n-avea voie sa opereze fara studii de specialitate.
„În ceea ce îl priveşte pe domnul Matteo Politi, pot să vă spun că m-au impresionat două sau chiar trei lucruri. Întâi, când m-a văzut a început să plângă şi a început să plângă de asemenea când i-am vorbit despre faptul ca prietena domniei sale se afla undeva în preajma secţiei de poliţie şi că părintii i-au transmis că îl iubesc, iar pe de altă parte, am pus problema actelor pe care el le-a făcut în România …”, a declarat Daniel Ionașcu, scrie spynews.ro.
„Din nou vă spun, fără a avea pretenţia că eu l-am cunoscut. Vă spun ce am văzut la el acum şi nici n-aş vrea să nuanţez eu, sau să intepretez, vă explic. Primul lucru pe care l-a făcut atunci când şi-a dat seama că are avocatul pe care şi-l dorea lângă el, a fost să izbucnească în lacrimi, de unde să îmi spună că el nu inţelege din ce cauză este acolo, pentru că dacă cineva i-ar fi spus că nu se poate face aşa ceva, el nu ar fi făcut. El a avut încredere în tot ceeea ce au însemnat oamenii de lângă el, actele care i s-au pus la dispozitie si de aceea a făcut.
Pot să vă asigur ca un element, sau 80 la sută din a încheia acest contract de asistenta juridica cu clientul, a fost din cauza acestei domnişoare, care a venit cu atâta zel, cu atâta determinare, încât orice răspuns al meu, poate nu foarte clar, poate de respingere, a venit cu foarte multe lacrimi spunând că nu o să plece până în clipa în care iau cazul.
Mai mult, toate aceste rugăminţi au fost numai printre lacrimi. Aşadar, cred că vorbim despre un om care în mod evident crede si mai mult decât atât, are sentimente pentru ce înseamnă această situaţie de viaţă şi respectiv acest om pe care astazi România îl blamează”, a mai spus el.