Biserica Ortodoxă construiește After school și centru de zi pentru copiii cu deficiențe de auz, în București

Arhiepiscopia Bucureștilor intenționează să construiască after school și un centru de zi pentru copiii cu deficiența de auz, în prezent fiind la stadiul obținerii avizelor pentru autorizația de construcție, informează Basilica.
Potrivit sursei citate, „Centrul de zi pentru copii cu deficiențe de auz” al Arhiepiscopiei Bucureștilor se află în prezent la stadiul obținerii avizelor pentru autorizația de construcție.

De asemenea, centrul are în vedere și organizarea unui after school. Inițiativa va fi de un real folos în condițiile în care „în ultimii cinci ani niciun tânăr hipoacuzic din București sau Ilfov nu a promovat examenul de bacalaureat”. În prezent, în Capitală există patru școli unde învață 490 de copii hipoacuzici.

Comunitatea persoanelor cu deficiențe de auz din București a fost înființată în anul 1999, slujbele în limbaj mimico-gestual fiind oficiate într-o sală din cadrul Mănăstirii Radu Vodă.

Preoții slujitori ai Comunității Ortodoxe a Surzilor din București, Pr. Bucur Eugen și Pr. Ilie Mirel, sunt interpreți autorizați în limbaj mimico-gestual.

În prezent, Biserica „Sf. Vineri-Pajura” este lăcașul de cult în care se roagă credincioșii cu deficiențe de auz din Capitală.Ocrotitorul persoanelor hipoacuzice este Sfântul Ierarh Meletie, Arhiepiscopul Antiohiei, cinstit în Biserica Ortodoxă în data de 12 februarie.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *