Mândria medicinei românești: George Emil Palade, românul de premiul Nobel

Dacă există un motiv de mândrie al medicinei şi al ştiinţei româneşti, el nu poate purta decât un nume: George Emil Palade. A fost primul şi, până în prezent, singurul român care ne-a adus premiul Nobel şi, o dată cu el, faima în lume.

George Emil Palade s-a născut în 1912, la Iaşi, a făcut liceul la Buzău. Tatăl sau speră să studieze, că şi el, filozofia. Pentru că l-au atras ştiinţele exacte, s-a ambiţionat să studieze medicină. și, în 1930, a început cursurile Facultăţii de Medicină din Bucureşti.

Ion Juvara, cel care avea să-i fie coleg şi apoi prieten de-o viaţă, povestea: „S-a dus vestea în an că e unul de la Buzău cu 10 pe linie, inclusiv la bacalaureat, ceea ce era mai rar, că examenul se dădea cu profesori străini. Preşedintele era universitar. Mi-am zis: cine o fi, dom’le, tipul asta? Băiat de ministru ori geniu? Ia să-l cunosc şi eu. L-am căutat şi, iaca, am devenit prieteni atât de buni încât în facultate ne porecliseră Castor şi Polux”.

Vreme de doi ani, George Emil Palade a fost medic clinician la „Colentina” la secţia renumitului diagnostician de la acea vreme, Gh. Lupu. „Palade nu era însă înclinat spre medicină clinică.

14 Noi 2018 | scris de Cristian Coperschi
Dacă există un motiv de mândrie al medicinei şi al ştiinţei româneşti, el nu poate purta decât un nume: George Emil Palade. A fost primul şi, până în prezent, singurul român care ne-a adus premiul Nobel şi, o dată cu el, faima în lume.

Mândria medicinei românești: George Emil Palade, românul de premiul Nobel 1
George Emil Palade s-a născut în 1912, la Iaşi, a făcut liceul la Buzău. Tatăl sau speră să studieze, că şi el, filozofia. Pentru că l-au atras ştiinţele exacte, s-a ambiţionat să studieze medicină. și, în 1930, a început cursurile Facultăţii de Medicină din Bucureşti.

Ion Juvara, cel care avea să-i fie coleg şi apoi prieten de-o viaţă, povestea: „S-a dus vestea în an că e unul de la Buzău cu 10 pe linie, inclusiv la bacalaureat, ceea ce era mai rar, că examenul se dădea cu profesori străini. Preşedintele era universitar. Mi-am zis: cine o fi, dom’le, tipul asta? Băiat de ministru ori geniu? Ia să-l cunosc şi eu. L-am căutat şi, iaca, am devenit prieteni atât de buni încât în facultate ne porecliseră Castor şi Polux”.

Vreme de doi ani, George Emil Palade a fost medic clinician la „Colentina” la secţia renumitului diagnostician de la acea vreme, Gh. Lupu. „Palade nu era însă înclinat spre medicină clinică.

În calitate de clinician la Colentina, Palade l-a avut că pacient pe Tudor Arghezi. Operat de polipi la vezica urinară, Arghezi suferise o infecţie postoperatorie la coloana vertebrală. Nici cei mai vestiţi medici ai Bucureştiului nu au reuşit să descopere cauza durerilor insuportabile ale poetului.

Cu toţii credeau, în mod greşit, că suferea de cancer osos. Palade l-a găsit pe Arghezi la un pas de a deveni morfinoman. Meritul sau în calitate de terapeut a fost de a-l dezintoxică. Într-un final, Arghezi s-a vindecat, dar, drept răzbunare pentru diagnosticul greşit, el a scris o piesă de teatru, „Seringă”, în care îi ironizează pe medici.

Dar cea mai mare dorinţa a să era aceea de a lucra în cercetare”, ne spune profesorul Nicolae Marcu, şeful Catedrei de Istoria Medicinei UMF „Carol Davila”.

În biografia scrisă de Radu Iftimovici, George Emil Palade îşi motivează opţiunea: „Hotărârea de a mă dedică cercetării fundamentale a fost dictată de două motive. Mai întâi mă tulbură ideea că există o diferenţa, aproape o prăpastie, între ce ştiam eu că medic şi speranţele pe care bolnavii şi le puneau în mine.

Perspectiva de a deveni medic într-un cabinet sau într-un spital mă nemulţumea. Suficientă, schematismul şi plafonarea căreia îi cădeau victime cei mai mulţi dintre colegi m-ar fi împins, fără îndoială, spre blazare, spre ratarea adevăratei mele chemări, care era incursiunea în necunoscut.

Mă interesa să pătrund în profunzimea fenomenelor biologice. Să lucrez acolo unde bântuie îndoielile, unde se naşte ştiinţă. De aceea mi-am ales ceea ce americanii numesc «Basic Science», «Pilonii pe care se sprijină medicină»”. A decis să renunţe la clinică lui Gh. Lupu şi să studieze în continuare anatomia lângă unul dintre mentorii săi, profesorul Francisc Rainer.

În cel de-al doilea război mondial, George Emil Palade a acordat asistenţă medicală trupelor române.
„Medici români celebri, precum Bagdasar sau Grigore T. Popa, au intuit geniul lui Palade. Cei doi insistau să plece în străinătate pentru câţiva ani, întrucât numai acolo se putea perfecţiona şi ajunge un veritabil om de ştiinţă. În 1946, Palade a reuşit într-adevăr să ajungă în Statele Unite ale Americii”, relatează profesorul Nicolae Marcu.

Vreme de câteva luni a lucrat în laboratorul de biologie al lui Robert Chambers, de la Universitatea New York. Aici avea să-l cunoască pe Albert Claude, reputat om de ştiinţă, care se remarcase prin descoperirile făcute în microscopia electronică.

Albert Claude a acceptat să lucreze împreună cu Palade la Institutul de Cercetare Medicală Rockefeller. Cei doi au reuşit să fracţioneze diferite structuri celulare, graţie metodelor de microscopie electronică promovate de Albert Claude.
Cel mai important capitol în cercetările ştiinţifice efectuate de Palade a fost explicaţia mecanismului celular al producţiei de proteine. În 1953, el a reuşit să pună în evidenţă nişte particule, numite mai târziu ribozomi, la nivelul cărora se realizează biosinteză de proteine.

În onoarea celui care i-a descoperit, ribozomii au fost numiţi pentru o vreme în epoca „granulele lui Palade”. În 1954, omul de ştiinţă român a avut o altă realizare importantă: împreună cu un alt cercetător de la Rockefeller, Keith Porter, a descris reticulul endoplasmatic, explicând funcţiile acestuia.

Doi ani mai târziu, Palade a devenit profesor de biologie celulară la Universitatea Rockefeller, iar în 1961, şeful departamentului de biologie celulară al reputatului institut de cercetare.

În 1973 a plecat însă de la Institutul Rockefeller la o altă instituţie de prestigiu în domeniul cercetării: Yale.

În 1974, George Emil Palade, împreună cu Albert Claude şi Christian de Duve au primit premiul Nobel pentru Medicină sau Fiziologie, că o recunoaştere a „descoperirilor privind organizarea structurală şi funcţională a celulei”. Cei trei laureaţi au revoluţionat biologia celulară prin cercetările din acest domeniu.

Membru al Academiei Naţionale de Ştiinţe a SUA încă din 1961, romanul Palade a fost unanim recunoscut că unul dintre cercetătorii de valoare în domeniul biologiei celulare moderne. Dovadă stau nenumăratele premii pe care le-a adunat în toţi aceşti ani. Acum, Palade are 95 de ani şi este stabilit în SUA.

Prima soţie a lui Palade a fost Irina Malaxa, fiica celebrului industriaş român Nicolae Malaxa. Împreună au avut doi copii: Georgia şi Philip, ambii stabiliţi în prezent în SUA.

În 1970, cercetătorul de origine română s-a recăsătorit în SUA cu Marilyn Gist Farquhar, şi ea cercetător în domeniul biologiei celulare. Cei doi nu au avut copii. George Emil Palade a vizitat România de mai multe ori, cu precădere Institutul de Biologie şi Patologie Celulară din Bucureşti, înfiinţat de soţii Ceauşescu în semn de recunoaştere a meritelor savantului. Deşi s-a stabilit definitiv în SUA, Palade (centru) a ţinut legătură în permanentă cu cei doi conducători ai institutului, Maia şi Nicolae Simionescu.