Oana Roman Șterge Pe Jos Cu Marius Elisei, Care Timp De Trei Ani Nu I-A Plătit Pensie Alimentară Isabelei: „Sunt Capabilă Să Îmi Întrețin Copilul Singură”

După divorțul de Marius Elisei, Oana Roman o crește de una singură pe fiica sa, Isabela. Vedeta susține că fostul soț nu se implică deloc din punct de vedere financiar, acesta sustrăgându-se și de la plata pensiei alimentare, de 500 de lei.

La trei ani de la divorțul de Marius Elisei, Oana Roman reușește să își crească de una singură fiica. Cele două au învățat cum să se descurce singure și să nu se bazeze pe ajutorul pe ajutorul bărbatului, care este o prezență destul de rară a Isabelei. Acesta și-a refăcut viața și locuiește în casa iubitei lui.

Oana Roman are grijă să o educe pe fiica sa să fie responsabilă când vine vorba de bani, ba chiar o implică în munca pentru campaniile sale din mediul online.

„Da, ea știe că se muncește mult pentru bani. Mă ajută în munca mea și înțelege foarte bine că banii ăia care vin în fiecare lună înseamnă muncă și mă ajută. Îmi face poze, îmi face filmări, stă cu mine când editez, când montez, când pregătesc campaniile și a învățat foarte bine și a înțeles foarte bine că lucrurile astea costă”, a declarat Oana Roman pentru Cancan.ro.

Fiica Oanei Roman își câștigă de una singură banii și este foarte chibzuită atunci când vine vorba de economiile sale. Primește bani și de la bunicul ei, Petre Roman, care în fiecare an, de Crăciun, îi dă 100 de euro.

„Evident, primește recompensă, Isa are banii ei. Își vinde tablourile în fiecare an și cu banii strânși cumpără ajutoare pentru copiii nevoiași, asta a făcut anul trecut, vom face și anul acesta. Este foarte atentă cu banii. Tata îi dă tot timpul de Crăciun, de ziua ei, îi dă câte 100 de euro, de exemplu, și are foarte mare grijă cum cheltuie banii respectivi, adică e foarte  atentă. De Revelion, la sorcovă, reușește să strângă destul de mulți bani și apoi și-i cheltuie cum știe ea, își cumpără anumite lucruri, dar nu e nesăbuită, adică e destul de echilibrată. Eu sper să înțeleagă că trebuie să fim responsabili în raport cu banii”, mai spune Oana Roman.

Marius Elisei, fostul soț al Oanei Roman, nu a plătit pensie alimentară în cei trei ani de când s-a despărțit de mama fiicei sale. Mai mult, alocația fiicei sale este blocată într-un cont administrat de el, la care Oana și Isabela nu au au acces.

„Nu primește de la tatăl ei niciun fel de pensie alimentară. De când am divorțat, de 3 ani, nu s-a plătit pensie alimentară niciodată. Nu primește, de asemenea, nici măcar alocația, pentru că alocația intră într-un cont administrat de el și nu avem acces, cel puțin până astăzi (n.r. marți 21 mai) nu am primit acces la acel cont și pensia alimentară nu se plătește deloc. Practic, ea are doar banii ei, făcuți de ea, și banii munciți de mine, pe care îi cheltui ca să îi plătesc școala, pentru că este la o școală privată, toate activitățile, absolut toate cheltuielile”, a dezvăluit Oana Roman.

Fiica lui Petre Roman spune că nu mai are ce să discute cu fostul ei soț, dar se bucură că o poate crește pe fiica sa de una singură, fără sprijin din partea cuiva.

„Nu doresc să discut cu dânsul absolut deloc. Am discutat pe cale oficială, prin e-mail așa cum și-a dorit și dânsul. I-am trimis 2- 3 e-mailuri în care l-am întrebat dacă dorește totuși să plătească această pensie alimentară. Nu mi-a răspuns niciodată la aceste emailuri, deci există și alte căi, vom vedea. Deocamdată am avut alte priorități. Slavă Domnului, mulțumesc lui Dumnezeu, sunt recunoscătoare că sunt capabilă să îmi întrețin copilul singură, fără probleme”.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *