Un medic din Carei a înapoiat un plic cu bani pe care o bătrânică i l-a strecurat printre acte
Un medic din Carei a descoperit un plic cu bani, în dosarul unei paciente, și a hotărât să înapoieze banii femeii bolnave.
Totul s-a întâmplat, în urmă cu aproximativ o săptămână, la spitalul din Carei, județul Satu Mare, acolo unde bătrânica a ajuns pentru o consultație.După ce i-a prezentat medicului toate actele medicale, bătrânica a strecurat printre documente și un plic cu bani, iar apoi s-a dus în salonul în care a fost internată.
Medicul nu a observat gestul femeii și nici plicul cu bani, descoperind totul după câteva ore, atunci când s-a dus direct în salonul bătrânei și i-a înapoi banii.
Întâlnirea dintre medic și pensionară a fost relatată de un alt pacient, internat în același salon.
“A dus plicul în salon unei bunicuțe înapoi, (țin să precizez că acest plic nu în buzunar a fost strecurat ci între acte, fără ca acest medic să observe), zicându-i: vă arat fluturașul meu de salariu, dacă cuponul dumneavoastră de pensie are suma mai mare decât salariul meu, atunci vă înțeleg gestul.
Dar eu, credeți-mă, sunt plătit pentru munca mea. De acest gest de ce nu vorbește nimeni.
Da, există și medici cu bun-simț. Da, avem asemenea medici, doctori la Carei. Sunt mândru că sunt careian”, a declarat bărbatul pentru presasm.ro.