Acatistele au o putere magnifică asupra noastră și sunt mai mult decât niște simple rugăciuni

Sunt niște gânduri și rugi pe care Dumnezeu le înfăptuiește în adevărate miracole.

Se întâmplă de multe ori să ne simțim triști, pierduți, singuri și fără consolare sau simțim că cineva ne vrea răul. În toate aceste momente, păcatul care ne dă târcoale este deznădejdea. Pentru a nu ne pierde speranța și pentru a ne recăpăta forța și încrederea în sine, îți recomandăm aceste acatiste, care se citesc în genunchi, mai ales la ceasul serii.

Acatistul Sfinților Părinți Ioachim și Ana, pentru cei care nu pot avea copii

Însoțirii celei de Dumnezeu alese, dumnezeieștilor Părinți Ioachim și Ana, ca celor ce ați născut pe Maica Vieții noastre,, binecuvântată de Dumnezeu Născătoare și Pururea Fecioara Maria. Cântări de laudă aducem vouă noi, rugătorii voștri, iar voi, ca cei ce aveți îndrăzneală către Dumnezeu, păziți-ne cu rugăciunile voastre de toate primejdiile pe noi, cei ce cântăm: Bucurați-vă, Părinți de trei ori fericiți!

Îngerul cel mai întâi stătător din cer a fost trimis să spumă vestirea de bucurie Dreptului Ioachim, zicând: „Ioachime, Ioachime, auzitu-s-a rugăciunea ta; și iată, femeia ta va naște ție o fiică de care cerul și pământul se vor bucura”, lăudându-te pe tine și zicând.

Bucură-te, Ioachime, mângâierea lui Adam celui căzut, Bucură-te, mijlocitorul iertării celui greșit.

Bucură-te, că rugăciunile tale au străbătut cerurile;
Bucură-te, că darul cel mai presus de lume ai dobândit;
Bucură-te, că de aceasta Anei grăbindu-te ai vestit;

Bucură-te, că și acesteia, de asemenea, i s-au descoperit;
Bucură-te, luminătorul cel cu raze veselitoare;
Bucură-te, aducătorule de roadă mântuitoare;
Bucură-te, că ai odrăslit din seminție împărătească;

Bucură-te, că ai mărit vrednicia arhierească;
Bucură-te, cel ce ai întrecut cu darul pe Avraam;
Bucură-te, cel prin care întristarea nerodirii s-a pierdut:
Bucură-te, Ioachime, părint preafericite!

Acatistul Sfântului Ierarh Nectarie, pentru cei fără loc de muncă

Veniți, ucenicilor ai lui Hristos, care însetați după împărăția cea cerească, să îi aduceți laude iubitorului nostru ocrotitor, Sfântul Ierarh Nectarie. Și, mulțumindu-i pentru nemăsurata sa dragoste față de noi, să-i cântăm într-un glas: Bucură-te, Sfinte Ierarh Nectarie, mare făcătorule de minuni!

Om purtător al bucuriilor celor cerești, te-ai arătat în lume Nectarie, arhiereule al lui Hristos, în viață neprihănită petrecând, drept, cuvios și de Dumnezeu insuflat, întru toate dăruit; pentru aceasta și de la noi auzi unele ca acestea.

Bucură-te, cel prin care se înalță cei credincioși. Bucură-te, cel prin care sunt risipiți cel dușmănioși. Bucură-te, vas aurit al înțelepciunii. Bucură-te, cel prin care se învinge răutatea lumii.

Bucură-te, locaș al sfințeniei și al lucrării cerești. Bucură-te, carte dumnezeiască a noii cetăți îngerești.

Bucură-te, cel care cu adevărat Sfânt te-ai arătat. Bucură-te, cel care de cele materiale te-ai lepădat. Bucură-te, a credinței răsplată strălucitoare.

Bucură-te, mijlocitor cucernic al harului. Bucură-te, cel prin care Biserica se slăvește. Bucură-te, cel prin care insula Eghina se veselește.

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni.

Acatistul Sfântul Ștefan pentru cei care vor să scape de duhurile rele

Apostole al lui Hristos el mai întâi între diaconi, întărire mucenicilor, cel ce marginile lumii le-ai sfințit cu chinurile și minunile tale; sufletele credincioșilor le-ai luminat, pe cei ce te cinstesc cu credință mântuiește-i din toate nevoile, ca să cântăm ție: Bucură-te, întâiule mucenice și Arhidiacone Stefane!

Acatistul Sfintei Filofteia, pentru cei fără alinare

Întru răbdarea ta ți-ai agonisit plata ta, Fericită Filofteia, întru ispite neîncetat răbdând, în bătăi suferind, în necazuri binevoind, pe săraci miluindu-i și pe flămânzi sărutându-i. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, bună fecioară, să se mântuiască sufletele noastre.

Ca cea din pruncie fără prihană te-ai adus lui Dumnezei, prin fapta bună, Filofteie preafericită, Celui ce din pântecele maicii tale te cunoștea pe tine, ceea ce te-ai arătat podoaba fecioarelor și locuitoarea cămării celei de nuntă, vrednică ești de laudă! Pentru aceasta cântăm ție: Bucură-te, Filofteie, fecioară prealăudată!

Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul, pentru cei care își caută dreptatea

Prorocule și Înaintemergătorule al venirii lui Hristos, după vrednicie a te lăuda pe tine nu ne pricepem noi cei ce cu dragoste te cinstim; că nerodirea celei e te-a născut și amuțirea părintelui tău s-a dezlegat la mărita și cinstita nașterea ta, și întruparea Fiului lui Dumnezeu lumii se propovăduiește.

Prin tine izbăvindu-ne de tot necazul, după datorita mulțumire, pe tine apărătorul și fierbinte sprijinitorul nostru te rugăm, cel ce ai îndrăznire către Domnul, din toate nevoile ne slobozește pe noi ca să-ți cântăm: Bucură-te, sfinte ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Acatistul Sfinților Ierarhi Vasile, Grigore și Ioan, pentru cei care sunt blestemați

Ca cei ce ați fost întocmai la obicei cu Apostolii și lumii învățători, rugați-vă Stăpânului tuturor să dăruiască pace lumii și sufletelor noastre mare milă.

Pe apărătorii și luminătorii Bisericii creștinești, pe învățătorii cei mari și înfrânătorii zâzaniilor diavolești, pe supărătorii eresurilor, pe stâlpii cei neclintiți ai Bisericii, podoabele cele mai alese ale ierarhilor și întocmai cu apostolii.

Și ai lumii învățători, pe marele Vasile cel cu dumnezeiască minte; pe Grigore, cel cu dulce glas; și pe Ioan, luminătorul a toată lumea, să-i lăudăm credincioșii din toată inima și să le cântăm: Bucură-te, treime de arhierei mult-lăudată!

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *