Mesajul Tulburător Transmis De Familia Lui Cristian Molnar, În A Șasea Zi De Căutări. Fratele Tânărului Dispărut În Râul Natisone A Luat O Decizie Radicală

Astăzi, primarul din comuna Premariacco a adus în prim-plan mesajul transmis de familia lui Cristian Molnar, prin intermediul unui comunicat de presă. La șase zile după dispariția băiatului în apele râului Natisone, părinții și fratele lui au luat o decizie radicală

Ce mesaj a transmis familia lui Cristian Molnar

Deși cazul celor trei tineri înghițiți de viitura puternică este unul foarte mediatizat, familia tânărului care a fost luat de ape odată cu Patrizia Cormos și Bianca Doroș a cerut să nu apară imagini cu ei în presă, indiferent de cum va evolua situația și de ce declarații publice vor face pe parcurs.

De asemenea, în comunicatul transmis, familia Molnar s-a arătat profund îndurerată de tragedia care i-a lovit atât pe ei, cât și pe părinții celorlalte două fete, care se pregătesc să le înmormânteze, după ce au fost găsite în avalul râului duminică, pe 2 iunie.

„COMUNICAT DE PRESĂ de la familia Molnar: Familia lui Cristian este disperată să-l găsească în viață.

Aceștia își exprimă deplina încredere în ancheta deschisă de Parchetul din Udine, convinși că eventualele responsabilități vor fi constatate în întârzierea ajutorului acordat celor trei tineri. De asemenea, cer autorităților să continue căutarea lui Cristian.

Fratele Petru Radu, care este implicat în căutări, își dorește să nu fie publicate fotografii cu el sau cu membrii familiei lui, din respect pentru anxietatea și angoasa care prin care trece familia Molnar în aceste momente groaznice. De asemenea, aceștia împărtășesc durerea familiilor Cormos și Doroș”,  a transmis primarul din Premariacco, pe Facebook.

Cum decurg căutările lui Cristian Molnar

Într-o altă postare, publicată în cursul acestei zile, primarul Michele De Sabata a vorbit despre operațiunea de căutare a lui Cristian Molnar. Astăzi, condițiile meteorologice i-au pus în dificultate pe salvatori, întrucât, din cauza ceții, vizibilitatea a fost redusă pe malurile râului Natisone. Aceeași problemă a apărut pe apa râului, care, din cauza precipitațiilor de miercuri, a devenit tulbure.

„A șasea zi. Să sperăm că este cea decisivă. În această dimineață, suprafața râului Natisone a fost acoperită de ceață, care indică schimbarea temperaturii, astăzi va fi mai cald. Apa din amonte nu este încă limpede, din cauza ploii de ieri, dar scafandrii oricum lucrează”,  a mai scris edilul.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *