FLORIN SALAM, EVACUAT DE LA NUNTA FIICEI LUI ADRIAN MINUNE! A IEȘIT SCANDAL, DUPĂ CE ”REGELE” ȘI-A FĂCUT REPERTORIUL ÎN FAȚA A 1.000 DE INVITAȚI
Adrian Minune și-a măritat fata cea mică, iar evenimentul de duminică a fost grandios. Sute de invitați din toate domeniile au fost prezenți la mega-petrecere, între care și câțiva maneliști de renume, prieteni la cataramă ai lui Minune. Florin Salam nu avea cum să lipsească, ba a dat și recital în fața nuntașilor. Doar că s-a lăsat cu scandal, iar cântărețul de muzică de petrecere a fost evacuat.
Nu mai puțin de 1.000 de persoane au participat la marele eveniment din lumea maneliștilor, duminică, 14 iulie 2024, când Adriana, fata cea mică a lui Minune, s-a măritat. Au curs dedicațiile, iar printre cei mult așteptați la microfon a fost Florin Salam. Cel poreclit Regele a făcut spectacol. Au curs dedicațiile, banii, cu nemiluita.
Florin Salam, scos de bodyguarzi de la nunta fetei lui Adrian Minune
După ce și-a făcut numărul, Florin Salam s-a retras la masa lui. Și atunci s-a declanșat scandalul. Unul dintre nuntași a venit la el și i-a cerut socoteală, pentru o datorie mai veche. Salam ar fi fost plătit de individ pentru o cântare, dar nu a mai apărut. Și nici banii nu i-ar fi înapoiat. Așa că omul l-a luat tare pe manelist, ba, la un moment dat, a vrut să-l bată.
Au intervenit, imediat, bodyguarzii, care l-au protejat pe Florin Salam. Iar pentru a preîntâmpina izbucnirea unui nou scandal, mai târziu, Florin Salam a fost evacuat de la nuntă. Sursele CANCAN.RO spun că artistul ar fi cerut să plece, pentru ca situația să nu degenereze. El a fost scos pe o ușă din spate, apoi a chemat Boltul și a plecat acasă
Adrian Minune, în lacrimi la nunta fiicei sale
Altfel, Adrian Minune nu s-a uitat la bani atunci când a organizat nunta faraonică pentru Adriana. Totul a fost ca la carte, de la meniul special până la locație și aranjamente. Iar tortul De asemenea, tortul a atras atenția invitaților: a avut nu mai puțin de șapte etaje!
Iar momentul a fost special, pentru că fiica cea mare a lui Adrian Minune, Karmen, a pregătit și o surpriză de suflet pentru sora ei. Artista a cântat alături de Andrei Bănuță atât la tort, cât și la dansul mirilor. Iar emoțiile l-au copleșit pe socrul mic, care a lăcrimat și a aruncat, apoi, un teanc de bani câtre miri.