Autobuzul pleaca din statie dupa el alearga o doamna si striga: Oameni buni opriti..
Autobuzul pleacă din stație într-o dimineață agitată, iar străzile sunt pline de oameni grăbiți care își urmăresc rutinele zilnice. Soarele abia răsărise, iar un aer răcoros învăluia orașul. În timp ce autobuzul prindea viteză, deodată, se auzi un țipăt disperat venind din spatele său:
-Oameni buni, opriți vă rog autobuzul! strigă o doamnă care alerga de zor, cu o geantă mare fluturându-i pe umăr și cu o mână încercând să-și țină pălăria pe cap. Părul îi era complet dezordonat, iar respirația îi devenise sacadată. Se vedea clar că nu era o alergătoare de performanță.
Pasagerii din autobuz, surprinși de determinarea și disperarea ei, începură să se uite unii la alții, chicotind, dar în cele din urmă, unul dintre ei, probabil de mila ei, zise:
-Haideți, domnule șofer, opriți, să nu întârzie la lucru!
Șoferul, cam nevoit, frână brusc. Doamna ajunge în sfârșit la ușă, urcă gâfâind, roșie la față, dar cu un zâmbet de victorie pe chip. Își aranjează rapid hainele, își trage sufletul și, după câteva clipe de liniște, zice triumfătoare:
-Am reușit… Biletele la control!
Chelnerul, un tânăr agitat și transpirat, se apropie în fugă de masa unui client care savura liniștit o porție de pește, într-un colț al restaurantului. Cu șorțul fluturând și fața plină de îngrijorare, chelnerul aproape că dă buzna lângă el, aplecându-se nervos.
-Domnule, vă rog frumos, să mâncați mai repede peștele pe care l-ați comandat! zice acesta cu o voce presată, aproape șoptită, dar cu o urgență care nu putea trece neobservată.
Clientul, surprins și confuz, ridică privirea din farfurie. În fața lui se afla o porție generoasă de pește frumos gătit, aburind, pe care o savura de câteva minute cu un aer de maximă relaxare. Ridică o sprânceană și, luând o înghițitură mică, întreabă:
-De ce să-l mănânc mai repede? Ce-i cu graba asta?
Chelnerul își aruncă ochii de jur împrejur, de parcă încerca să vadă dacă cineva îi ascultă discuția, și se apropie și mai mult, aproape șoptind la urechea clientului:
A venit inspecția sanitară în control…
Doi locuitori dintr-un sat mic, Gheorghe și Ion, lucrau la rețeaua de electrificare, cu o misiune aparent simplă: să pună un stâlp în pământ pentru a susține firele electrice. Pe o zi călduroasă de vară, cei doi își începeau treaba într-un ritm lent, discutând despre vreme și glume de-ale lor.
După ce au săpat o groapă considerabilă și au măsurat cu atenție stâlpul, s-au așezat pe marginea gropii pentru o pauză bine-meritată, când a apărut șeful lor, trecând prin zonă cu o mașină prăfuită. Acesta a privit rapid la muncitori și, văzând că groapa era făcută și stâlpul măsurat pe jos, și-a spus că treaba merge bine și a plecat mai departe, mulțumit.
După ceva timp, șeful se întoarce să vadă progresul. Spre surprinderea lui, stâlpul era deja montat în pământ, dar, ciudat, Gheorghe era acum cocoțat sus pe stâlp, cu o ruletă în mână, măsurând ceva cu o expresie de maximă concentrare. Ion, jos, îi striga din când în când, iar întreaga scenă părea desprinsă dintr-o comedie.
Nedumerit, șeful se apropie de Ion și întreabă:
– Măi băieți, ce faceți acolo? De ce îl măsori din nou, Gheorghe, că doar l-ai măsurat jos înainte să-l puneți în pământ?
La care Gheorghe, fără să coboare de pe stâlp și ridicând vocea, răspunde cu seriozitate:
– Da, șefu’, jos i-am măsurat lungimea, acum îi măsor înălțimea!
