”Interesează pe cineva❓” Campionul Uniunii Europene la șah este un puști român de zece ani!
Povestea lui David Radu este una despre pasiune, performanță, dorință și idealuri. Nu este vorba despre un om matur, așa cum s-ar putea crede, ci despre un copil de zece ani, care, după ce a mutat primul pion de pe tabla de șah, a știut că asta va face pe viitor.
David a început să joace șah la vârsta de patru ani, iar de atunci a câștigat mai multe concursuri, cel mai important fiind cel în care a concurat împotriva altor șahiști de vârsta lui din toate țările Uniunii Europene. Așa a ajuns cel mai bun, campionul UE la șah, la categoria sa de vârsta.
Radu a concurat pentru prima dată la vârsta de 6 ani, reușind să câștige mai multe partide. Apoi a urmat o ascensiune rapidă, acesta participând la Campionatul Mondial, la cel European și la cel al Uniunii Europene, pe lângă competițiile interne unde a concurat chiar la seniori, mai scrie sursa citată. Primul concurs mai mare a fost Campionatul Național din 2016 unde s-a clasat în prima jumătate a clasamentului.
În 2017 a participat la Europenele de la Mamaia. Apoi, în aprilie 2017, la Concursul Național Școlar de Șah „Elisabeta Polihroniade“, a ieșit pe primul loc la „blitz“ și pe locul 2 la clasic, cu același număr de puncte ca și câștigătorul, diferența fiind făcută pe criterii de concurs.
La Campionatul Mondial Școlar organizat la Iași a ieșit pe locul 11 din peste 100 de participanți, competiția fiind câștigată de un mongol. A urmat apoi Campionatul Național unde a ieșit pe 3, loc ce i-a dat dreptul să participe la Campionatul Uniunii Europene. Locurile 1 și 2 sunt trimise de Federație la Campionatul Mondial sau la cel European. Acolo a ieșit anul acesta (2019), pe primul loc.
David Radu mărturisește că practică șahul din pasiune. Acum se antrenează acasă cu maestrul Ion Glodeanu și își dorește să ajungă într-o zi maestru internațional.
„Înțeleg ușor multe lucruri de la el, face variante mai bune pentru mine, e și glumeț, îmi place mult să lucrez cu el. Cred că și el m-a plăcut. De asta lucrează cu mine“, spune băiețelul.
Articol publicat de Andrei Marian Mihai