ASTA a ajutat să ajungem GROAPA Europei! Afaceri murdare: Cine e “afacerista” care a umplut…de deşeuri aduse din străinătate

Comisarii Gărzii de Mediu Bihor au descoperit recent în satele Ineu şi Vadu Crişului mormane uriaşe de gunoaie textile şi din plastic care au fost aduse din străinătate, chipurile pentru a fi reciclate. În realitate, ele au fost importate doar pentru ca străinii să scape de ele, de către nişte firme care, fireşte, iau bani serioşi din afacere.

Bihorel a aflat că în spatele gozurilor se află nimeni alta decât Georgeta Trifa, despre care BIHOREANUL a dezvăluit în 2017 că aduce în România gunoaiele mafiei italiene. Fostă angajată a Jurnalului de dimineaţă care în anii ‘90 a făcut închisoare pentru înşelăciune şi, concomitent, o “goarnă” a PSD, femeia şi-a văzut nestingherită de afacere.

Prin două firme pe care le deţine, Intrarom Service, unde este unica proprietară, şi Gaz&Oil Gross Group, în care s-a asociat cu un anume Adrian Grossu, a închiriat un teren de la directorul clubului sportiv Crişul Oradea, Ionel Bungău, pe amplasamentul fostului CAP din Ineu, unde a dosit o parte din gunoaie.

Pe firul combinaţiei au intrat acum procurorii, sesizaţi de Garda de Mediu. Cât de curată va ieşi Trifa din poveste rămâne de văzut.

Sursa articol (Articol preluat de pe ) : https://www.ebihoreanul.ro/

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.