„Bineînțeles că i-am spus totul mamei. I-am mărturisit că sunt speriată și nu știu ce să fac”

Prima palmă pe care mi-a tras-o Dorin m-a flatat, în loc să mă alarmeze. Eram de curând împreună și trăiam acea efervescență pe care doar dragostea proaspăt împărtășită o poate răspândi în simțuri, încețoșând mintea. Petreceam de ziua Tinei, prietenă și fostă colegă de liceu. La un moment dat, pe ușă și-a făcut apariția Ionuț, un fost coleg de școală. De cum m-a văzut, s-a repezit la mine și m-a luat în brațe.

— Of, Laura, ce dor mi-a fost de tine și de nebuniile noastre din liceu!
Vai, ce mă bucur să te văd! am exclamat, pupându-l entuziasmată pe amândoi obrajii. șmechera de Tina nu mi-a suflat o vorbă c-ai veni.

— Păi nici n-a știut că apar la ziua ei, am vrut să fie o surpriză!

Atunci l-am observat pe Dorin. Ne fixa cu privirea, iar pe față nu i se clintea niciun mușchi. M-am simțit imediat obligată să-l aduc în prim-plan. L-am luat de mână și i-am zis vechiului meu amic: Ai venit singur? Unde ți-e nevasta?

— N-am, locul e liber, în caz că te interesează, mi-a răspuns el, râzând. La mine, locul e ocupat. El e Dorin, iubitul meu.

Dorin n-a zâmbit nici când a dat mâna cu Ionuț. în schimb, i-a răspuns cam acid: L-am ocupat pentru totdeauna… în caz că te interesează.

0 clipă, mi-a stat inima-n loc. Dar Ionuț a alungat rapid momentul stânjenitor: Oau! Să nu vă prind că uitați să mă chemați la nuntă! a glumit el.

Mai târziu, m-a luat la dans. Dorin se dusese să ne umple paharele cu vin. După zece minute, în care eu și Ionuț am dansat și am râs cu poftă, amintindu-ne de poznele din liceu, m-am întors pe canapea. Dorin mi-a întins paharul, fără o vorbă. Puțin mai târziu, mi-a șoptit: Iubito, hai, te rog, să mergem acasă!
De ce? Nici n-a venit încă tortul, nu i-am cântat Tinei „La mulți ani!” , știu, îmi pare rău, dar… Zi-i și tu că nu mă simt bine. Mă cam doare capul.

— Să-i cer Tinei o doctorie? Tu ești singura doctorie pentru mine. Hai la mine! Doar așa o să-mi treacă!

îngrijorată, mi-am cerut scuze de la prietena mea, le-am urat tuturor distracție plăcută, l-am îmbrățișat pe Ionuț și am plecat. Am coborât cele două etaje în tăcere, iar jos, în holul blocului, mi-a aplicat două palme zdravene, de mi-au țiuit urechile. N-am apucat să reacționez, că, imediat, m-a strâns în brațe și m-a sărutat prelung.

— Iartă-mă, iubito! Când te-am văzut în brațele ăluia, am crezut c-o să mor. Dacă ai ști cât te iubesc! N-aș putea trăi fără tine!

Gestul lui m-a înduioșat și m-a flatat în același timp. Ce plăcut era să fiu adorată! De atunci, m-am străduit să-i menajez sensibilitatea și să nu mă arăt expansivă în societate. Firește că nu l-am invitat la nuntă pe Ionuț. Dar nici n-am avut voie să dansez decât cu mirele și cu câțiva invitați suficient de în vârstă încât să nu existe pericolul să fiu sedusă.

A doua oară când m-a lovit Dorin, a fost mult mai grav, eram deja însărcinată. De data asta, n-am mai fost flatată. în vara aceea, la un an după nuntă, eram în luna a patra și nu mă mai încăpeau hainele, așa că mi-am cumpărat o rochiță vaporoasă, numai bună pentru vremea caniculară. Când o probam, a intrat el în dormitor.

Îți place? De când porți tu… cămăși de noapte? Asta-i o rochie de vară, dragă, nu cămașă de noapte!
Da? Așa transparentă și scurtă?
Ba nu-i prea scurtă, e cu o palmă dea-supra genunchilor și are dublură.

A doua zi dimineață, când m-a văzut îmbrăcată cu rochia cea nouă, gata să ies pe ușă, m-a apucat strâns de braț.
Stai, unde te duci în halul ăsta?
La birou, dragul meu, sunt în mare întârziere! i-am răspuns și am dat să-l sărut.

Dar el și-a tras capul și m-a smucit zdravăn de braț.
Nu ieși din casă până nu te schimbi! a șuierat printre dinți.
Au, Dorin, mă doare brațul! Lasă-mă să plec, n-am chef de neplăceri la job!

— Dar acasă ai chef de neplăceri? m-a întrebat el, în timp ce-mi trăgea un dos de palmă care m-a proiectat în perete. Schimbă-te imediat!

Nu m-am dus la serviciu în ziua aceea. Am sunat și am anunțat că sunt bolnavă. De fapt, n-am mințit. Jumate de față mi se umflase, pe brațul stâng aveam o vânătaie mare și mă simțeam vlăguită. M-am băgat în pat și am refuzat să mai vorbesc cu Dorin, în ciuda rugăminților și a sărutărilor lui. A plecat abătut la serviciu, de unde m-a sunat de nouă ori, fără succes. Seara, a venit acasă încărcat de cumpărături. îmi luase tricouri și pantaloni largi, pentru gravide, ba chiar și o rochie lungă până la glezne. S-a așezat în genunchi, în fața mea: Uite, iubito, ți-am luat haine de vară ușoare, în culori pastelate, pe gustul tău!

De unde știi tu care-i gustul meu? l-am întrebat, îmbufnată.
Dacă nu-ți plac, mergem mâine și luăm altele! N-am nevoie de țoale, Dorin! Vreau doar să-mi promiți că nu mai faci niciodată, dacă vrei să rămânem împreună!

A rămas un moment descumpănit, pe urmă și-a luat o mutră de cățel bătut.

— Mă doare vocea ta, Laura, dar o merit pe deplin! îți promit tot ce vrei tu!

De atunci, am umblat ca pe ouă, ca să nu îl mai stârnesc. N-am mai luat nicio decizie fără să-l consult, iar el mi-a fost recunoscător. L-aș fi iertat dacă n-ar fi recidivat. Intram în luna a opta și-mi era destul de greu să mă mișc, dar voiam să mai merg la serviciu, unde era mult de lucru. într-o seară, la cină, Dorin a abordat subiectul.
Iubito, vreau ca de mâine să stai acasă. Copilul nostru e mai important ca jobul tău.

— Mai am cel puțin o lună până nasc, totul merge bine, iar de la birou nu pot lipsi acum, când am atâtea contracte pe cap. Nu-l pot lăsa pe director…

— Ba poți! a strigat el și-a bătut cu palma-n masă. Sau e ceva ce ar trebui să știu despre directorul tău?

Simțeam tensiunea în aer, așa că am încercat s-o aplanez.
Ce spui, dragă? E vorba de postul meu, nu-mi permit să-l pierd, asta-i tot.

— Iubito, poate nu m-ai înțeles. De-acum înainte, serviciul tău va fi acasă, de restul mă ocup eu!

Am simțit un fior de adrenalină. M-am ridicat încet de la masă. S-a ridicat și Dorin. Pe un ton calm, i-am replicat: îmi place meseria mea și nu vreau să-i dau cu piciorul. Am să-mi iau concediu de maternitate, dar…

Tu chiar nu mă auzi ce spun? Dar acum mă auzi? m-a întrebat el, m-a luat de umeri și a început să mă scuture tot mai violent. Meseria ta e cea de mamă și soție! a strigat și m-a împins cât colo.

Am căzut și m-am lovit cu ceafa de muchea ușii. Când am deschis ochii, Dorin vorbea la mobil. Chema Salvarea.

Din fericire, nu m-am ales decât cu un cucui. Sarcina nu fusese afectată de căzătură. Dar eu fusesem. Sufletul meu era zdrențe. Mi-era teamă de soțul meu, nu suportam să-l văd cum îmi cere iertare și mă roagă să accept varianta conform căreia m-am dezechilibrat singură și am căzut.

Te rog, nu-i spune mamei tale! N-are rost s-o tulburăm!

Bineînțeles că i-am spus totul mamei. I-am mărturisit că sunt speriată și nu știu ce să fac. Lasă, fata mamei, vedem noi ce-i de făcut! Acum nu te mai amărî. Gândește-te la copil…

— Tocmai la copil mă gândesc, mamă! Cum să-l aduc pe lume lângă așa un tată?

— Ei, s-o da și el pe brazdă, ai să vezi! Vorbesc eu cu Dorin, mielușel ți-l fac! În sufletul meu, știam deja că Dorin este și va rămâne mereu lup în blană de miel. Așa că am început să-mi caut singură salvarea. Am decis să-mi părăsesc căminul, soțul și traiul sigur și s-o iau de la capăt, la verii mei, care m-ar fi primit cu brațele deschise în casa lor din Turda. Un post de contabil aveam să-mi găsesc eu pe acolo.

Am început să-mi fac bagajele pe ascuns, am sunat la firmă și i-am spus directorului că am probleme mari și nu mai pot veni la lucru. S-a arătat foarte binevoitor și mi-a oferit salariul pe luna în curs. Mi-am sunat verii și le-am spus prin ce trec. Pregătirile au durat trei zile, în care abia l-am băgat în seamă pe Dorin. Iar el m-a lăsat în plata mea, știind că prea o făcuse de oaie. în cea de-a treia zi, când mă pregăteam să-mi iau biletul de tren, m-a sunat mama.

— Draga mea, uite, am găsit o soluție. Poți să treci pe la mine?
— Nu poți să-mi spui la telefon? Mă grăbesc…
— Laura, doar stăm la doi pași una de alta! Uite, ți-am făcut o prăjitură cu fragi.

Mama mi-a pus în brațe o farfurie cu prăjituri și, în vreme ce le înfulecam, m-a informat că vorbise mult cu soțul meu, care suferea ca un câine și care-i jurase că nicio-dată nu se va mai atinge de mine. Îi e așa frică să nu-l lași! Sper că n-ai de gând să faci una ca asta! Gândește-te, mamă, că nu te-ai descurca fără el! Cum să îți crești copilul dintr-o leafă de contabilă?

— Asta-i grija ta, mamă? Asta-i soluția pe care ai găsit-o?
— Asta e singura soluție! a spus Dorin, ivindu-se brusc în cameră. Mama ta are capul pe umeri, ar trebui să-i cerem mai des sfaturi.

L-am privit siderată. Apoi, m-am uitat la mama. îmi zâmbea, stânjenită. Nu le-am răspuns nimic. N-avea rost. M-am ridicat de la masă și le-am spus că mă duc acasă.

— Vin și eu repede, iubito! a strigat Dorin după mine, de parcă între noi nu se întâmplase nimic.

Nu i-am răspuns. Am fugit acasă, mi-am înșfăcat valizele pregătite, am chemat un taxi și nu m-am oprit decât la gară. Pe fetița mea am numit-o Flavia, ca pe nașa ei, soția vărului meu. Ei sunt acum familia și scăparea mea. De Dorin am divorțat. Iar pe mama nu știu când voi reuși s-o iert. Cât despre mine, nu cred că am să mă pot ierta vreodată pentru nesăbuința mea.

Facebook Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.