Calendar 1 octombrie 2020. Acoperământului Maicii Domnului

Calendar 1 octombrie 2020. Este o sărbătoare mare pentru creștini în această zi, care cinstesc praznicul Acoperământului Maicii Domnului.
Pe 1 octombrie credincioșii sărbătoresc Acoperământului Maicii Domnului

Creștinii sărbătoresc în fiecare an, pe data de 1 octombrie, Acoperământul Maicii Domnului. Fecioara Maria ocupă un loc special în Biserică și în inimile credincioșilor, pentru că ea a fost aleasă de Dumnezeu să îi dea naștere Fiului Său.

Pe data de 1 octombrie 911, Constantinopolul era sub asediu, creștinii se rugau pentru a scăpa de furia slavilor. Atunci, în jurul orei 4:00 dimineața, Maica Domnului s-a arătat tuturor și s-a rugat împreună cu ei, iar acoperământul său le-a acoperit capetele creștinilor ce se rugau. De atunci, această sărbătoare are loc anual.

Canon de rugăciune la sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului
Tropar la Praznicul Acoperământului Maicii Domnului

Glasul al 4-lea

Astăzi, poporul cel binecredincios, luminat prăznuim, umbriţi fiind prin venirea ta, Maica lui Dumnezeu şi cău­tând către Preacinstită Icoana ta, cu umilinţă grăim: acoperă-ne pe noi cu Cinstitul tău Acoperă­mânt şi ne scapă de tot răul, rugând pe Fiul tău, Hristos Dumnezeul nostru, să mântuiască sufletele noastre.

Condac la Praznicul Acoperământului Maicii Domnului

Glasul al 3-lea

Fecioara astăzi pre Cel mai presus de fiinţă naşte, iar pământul peştera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc, iar magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi s-a născut prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci.

Fecioara astăzi, înainte stă în Biserică şi cu cetele sfinţilor, nevăzut se roagă lui Dum­nezeu, îngerii cu ierarhii se în­chină şi Apostolii cu proorocii dănţuiesc; că pentru noi roagă Născătoarea de Dumnezeu pe Dumnezeu Cel mai înainte de veci.

Tot pe data de 1 octombrie, sunt sărbătoriți și alți sfinți. Este vorba despre:

Sfântul Iosif de la Bisericani;
Sfântul Chiriac de la Bisericani
Sfântul Apostol Anania;
Sfinţii Mucenici Mihail din Manastirea Zovei şi a 36 de monahi;
Sfântul Cuvios Roman Melodul;
Sfântul Mucenic Domnin;
Sfântul Cuvios Ioan;
Sfântul Cuvios Grigorie Domesticul;
Sfântul Ioan Cucuzel;

Icoanei Maicii Domnului Cucuzelita de la Marea Lavra – Koukouzalissa;

Icoanei Maicii Domnului Grabnic Ascultatoare de la Manastirea Dochiariu. scrie redactia.ro

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.