Chirurgul român care operează în cele mai sărace zone ale lumii

Emil Barbu este un medic chirurg, în prezent angajat al Spitalului Municipal din Câmpina, format la Cluj, dar care a salvat vieţi omeneşti în toate colţurile lumii. Are 35 de ani şi a trăit cât alţii într-o viaţă întreagă. În prezent, se află la mii de kilometri depărtare, în Cornul Africii, unde alină durerea copiilor etiopieni.

Emil Barbu (35 de ani) a absolvit Facultatea de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca în anul 2008, iar timp de un an a fost medic de familie în acelaşi oraş unde s-a format profesional. Dar tot timpul a vrut mai mult. A dat din nou examenul de rezidenţiat şi s-a specializat în chirurgie generală la Spitalul Clinic Unviersitar din Cluj. În paralel, lucra ca asistent universitar pentru secţia în limba franceză la Facultatea de Medicină, unde era plătit cu ora.

Unul dintre studenţii lui, al cărui tată era şef de secţie într-un spital de lângă Paris, i-a propus să meargă să profeseze în Franţa, iar oferta a fost de nerefuzat. Medicul român a profesat în spitalul de lângă Paris aproape cinci ani. Profesional avea totul. Se adaptase foarte bine sistemului foarte restrictiv şi plin de reguli, doar că programul infernal nu-i mai permitea să se ocupe de el. Opera zilnic de dimineaţă de la ora 8.00 şi până seara târziu, atunci când avea cazuri complicate. A simţit că îi lipseşte libertatea.

De ce a albit la 30 de ani Din 2011, Emil Barbu face parte dintr-o Fundaţie din SUA care se ocupă de tratarea bolnavilor din cele mai sărace zone ale planetei. Şi nu a ezitat să plece împreună cu alţi medici în cele mai sărace zone ale Africii sau din jungla amazoniană. Experienţele traumatice la care a asistat pe viu l-au determinat să-şi schimbe părerea despre oameni şi i-au albit părul de la 30 de ani. A văzut ceea ce nu credea că poate exista cu adevărat. Se pregătise vizionând documentare, dar realitatea este cu mult mai dură, imposibil de descris în cuvinte.

„Copiii din Burundi, precum câinii comunitari la noi“ „Primul proiect cu fundaţia din SUA a fost în Burundi, a doua cea mai săracă ţară din lume. În 2011 am plecat acolo, eram medic rezident atunci. Am făcut doar mică chirurgie pentru că nu aveam anestezist cu noi şi, în plus, nu exista curent electric în regiunea unde ne-am dus. Am avut doar un generator, dar nu aveam ventilator pentru anestezie geneală. Tot ce am făcut a fost cu anestezie locală. Este mult mai rău decât în documentarele de pe Discovery. Cel mai mult m-au şocat copiii fără părinţi, copiii nimănui care sunt un produs al promiscuităţii sexuale din zona respectivă. Erau precum câinii comunitari de la noi, pe marginea drumului, căutau ceva de mâncare. Asta m-a şocat cel mai mult. Copiii uscaţi, fără părinţi, fără nimeni, care căutau de mâncare. Ăsta a fost cel mai mare şoc, adică mi-am schimbat ideea despre oameni“, îşi aminteşte Emil Barbu.

Echipa de medici a fost primită foarte bine de comunitatea populaţiei sărace din Burundi. Se prezentau câte 300-400 de pacienţi în fiecare zi, iar asistenţii făceau mai întâi un triaj şi apoi repartizau bolnavii care aveau nevoie de intervenţii mai complicate la chirurgul român. „Am tot operat sub anestezie locală şi hernii, şi tot. De asta, pentru mine, întoarcerea în România nu a fost atât de dificilă, pentru că am văzut lucruri mult mai rele“, spune medicul.

Cu rucsacul în spate, în jungla amazoniană O a doua experienţă, la fel de şocantă pentru un european, a avut-o în Nordul Braziliei, în jungla amazoniană. Emil Barbu s-a deplasat cu echipa de medici şi asistenţi de la fundaţie în Manaos, un oraş construit în junglă, şi care nu este legat printr-un drum de restul ţării. Acolo nu se poate ajunge decât pe calea apei sau cu avionul, iar riscul cel mai mare este să fii atacat de un aligator sau de un şarpe constrictor.

Citeste mai mult pe : adev.ro/pll3qv

Facebook Comments
loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.