Rodica, prietena mea, a venit la mine la serviciu și mi-a spus că e amanta soțului meu!

M-am gândit să vă scriu pentru că, acum vreo șapte ani, când mi-am amanetat verigheta, căci era musai să fac rost de bani, mi s-a spus că nu e bine să fac asta, că e semn rău.

Curând, eu si sotul meu am divorțat si de aceea mă tot întreb de atunci: oare noi doi am fi fost azi tot împreună, dacă nu aș fi lăsat-o acolo, chiar dacă știam că el iubea o altă femeie urma să aibă un copil cu ea? Mă îndoiesc, dar cine știe?!

Nu am fost o fire superstițioasă și nici n-am crezut niciodată în farmece, așa cum este o prietenă de-a mea care, pe lângă faptul că își ghidează viața după superstiții, mai este și de-a dreptul terorizată de tot felul de „semne” pe care, chipurile, le găsește pe covorașul de șters picioarele, de la ușa ei.

Este convinsă că o vecină de palier îi face farmece ca să-i ia bărbatul.
De câte ori mă duceam la Elena, îmi povestea despre chestiile bizare pe care le găsea la ușă sau îmi spunea că nu e bine să ștergi masa cu un șervețel de hârtie, pentru că atragi sărăcia, că nu e bine să verși oțetul pe masă, că ai scandal în casă și alte asemenea lucruri.

De la o vreme, am început s-o evit pentru că nu mai suportam să-i ascult lamentările.

Elena avea un băiat, Marius, elev de liceu, un nebun și jumătate, care îi făcea maică-sii zile fripte.

M-am întrebat, la un moment dat, dacă nu cumva el era au-torul „farmecelor” pe care și le imagina Elena, dorind să o aducă la exasperare.

Într-un fel, mă amuzam, dar știți cum se spune, că nu e bine niciodată să râzi de răul altuia, pentru că nu știi când te lovește și pe tine…

Iată că, într-o zi, fiica mea, Mara, elevă în clasa a XI-a, a fugit de acasă, fără să-mi dea vreo explicație. în ziua aceea, le-am sunat pe toate prietenele ei, m-am dus la școală, am colindat străzile din zori și până în noapte, sperând să o găsesc.

Nimic… Soțului meu, care era plecat pentru câteva luni în străinătate, nu i-am spus nimic, sperând că situația va reveni la normal.
Oricum, în ultima vreme, dacă-i spuneam ceva, îmi răspundea indiferent: Nu am timp de așa ceva. Nu te poți ocupa singură? Lasă, că știi să le rezolvi pe toate…

Am apelat imediat la o cunoștință de-a noastră, Marius, care lucra în Poliție.

Mi-a promis că se va ocupa personal de dispariția Marei, dar era convins că fiica mea nu pățise nimic grav.
S-o fi îndrăgostit lulea și s-a mutat la iubitul ei, am avut multe cazuri de-astea… Hai, du-te acasă! Poate că a venit și Mara, cine știe?!
Vorbele lui nu m-au liniștit, însă. Trei zile și două nopți am plâns încontinuu, până când Marius m-a sunat și mi-a spus că a găsit-o pe Mara.

Hai cu mine! Se droghează într-un cartier mărginaș, într-o clădire părăsită…

Mara, când m-a văzut, a început să țipe la mine să plec, că ea nu mai are familie și nu se mai întoarce acasă niciodată.
Marius a intervenit imediat: Dacă nu vrei acasă, poate vrei să vii la Poliție! i-a spus, aspru. In cinci minute, vor fi toți amicii tăi ridicați și locul cură-țat!

Eu priveam în jur și nu-mi venea să cred că tot ceea ce vedeam era aievea.

Erau mai mulți, fete și băieți. Dormeau pe jos, pe niște saltele îmbâcsite, adunate probabil de la gunoaie; toți, absolut toți, aveau brațele vinete de la „dozele” pe care și le injectau.

Mara a venit acasă după mari insistențe și de teama Poliției.
Eu am răsuflat ușurată, dar, după ce a făcut baie și a mâncat ceva, a început să tremure îngrozitor.

Când se chircea, când se făcea covrig, când mușca din pernă și se zvârcolea în pat…

M-am speriat tare, de unde să știu că fata mea cea cuminte și ascultătoare ajunsese dependentă de droguri și acum era în sevraj?
Ajută-mă! Am nevoie de o doză ca să mă calmez! striga ea la mine.

Am sunat la o altă prietenă, Silvia, care era și medicul meu de familie, și i-am spus ce s-a întâmplat.

Draga mea, are nevoie de ajutor de specialitate, nu poți s-o ții acasă în starea asta.

Lasă-mă să dau niște telefoane și te sun apoi… Tu stai cu Mara, dar fii atentă, n-o lăsa să plece din casă chiar dacă sare la bătaie!
Aproape o oră, cât a trecut până când m-a sunat Silvia, am crezut că-mi pierd mințile.

Mara a început să urle la mine că mă urăște, că trebuia s-o las acolo unde era, că doar acolo se simțea bine, că nu-i mai pasă de nimic.
Până la urmă, a trebuit s-o încui în cameră, pentru că voia să plece.
Silvia a trimis o ambulanță și Mara a fost dusă la un centru de dezintoxicare.

Din păcate, după câteva zile a fugit din spital și s-a întors în „căminul” unde se simțea bine.

Mi-a dat un telefon și m-a anunțat că nu mă va ierta niciodată pentru ce i-am făcut și că ea nu poate trăi fără droguri și fără prietenii ei , în plus, m-a mai amenințat și că, dacă nu-i fac rost de niște bani, nu mai vrea să audă de mine și nici n-am s-o mai văd vreodată! Și că, degeaba mai vin cu Poliția acolo, că nu îi voi putea opri niciodată „să ne facem o viață mai frumoasă”.

Mara, te rog să te întorci acasă… i-am spus, izbucnind în plâns.
Am să mă întorc acasă curând, mamă, îți promit, dar numai cu o condiție: dacă acum îmi faci rost de niște bani! Mai multe detalii vezi aici la sursa : simpaticu.eu