PENTRU A OPTA OARĂ LA RÎND AU ÎNFLORIT CRINII USCAŢI DE SUB STICLA ICOANEI MAICII DOMNULUI – BUCURIA CELOR NECĂJIŢI. ACEASTĂ MINUNE ARE LOC ÎN PREAJMA SĂRBĂTORII SFINTEI TREIMI.

La 7 iunie 2019, serviciul de presă apl Eparhiei Mukachevo a publicat informaţii despre minunea întîmplată în mănăstirea de călugări din Krasnogorsk, Transcarpatia. Conform tradiţiei monahale de la această mănăstire, în a 5 zi a Paştelui, în ziua săbătoririi icoanei Maici Domnului – Izvorul Tămăduirii, în mănăstire se face o rugăciune înaintea icoanei “Bucuria celor necăjiţi”. Florile de anul trecut sunt scoase de sub icoană, şi sunt puse altele proaspete, care sunt stropite cu ahiasmă, astfel că în preajma sărbătorii Sfintei Treimi, tulpinile uscate ale crinilor înfloresc.

O ASTFEL DE MINUNTE ARE LOC IN MANASTIREA KRASNOGORSK DEJA AL 6 AN.

“Sub sticla icoanei unde se află tulpinile uscate de crini, nu există nici apă şi nici pămînt. Însă există rugăciunile noastre”, relatează stareţul mănăstirii, arhimandrit Ilarii (Gravriletz). Pentru prima dată sub sticla acestei icoane au fost puşi crini în anul 2012, la rugămintea enoriaşilor care au văzut o minune asemănătoare într-o biserică din regiunea Odessa. Crinii sunt puşi de Paşti sub sticla icoanei, şi cu timpul se usucă. Iar în preajma sărbătorii Sfintei Treimi aceştia înfloresc, cu toate că nu au nici apă şi nici pămînt. În fiecare zi în biserică se citeşte acatistul Maicii Domnului.

De Sfinta Treime au inflorit crinii uscatii de sub icoana “Bucuria celor necajiti” din biserica Krasnogosrk cu hramul Tuturor Sfintilor a manastirii de calugari din orasul Mokachevo, regiunea Trascarpati, ne anunta kp.ua Dupa cum ne relateaza staretul manastirii, arhimandritul Ilarii (Garvrilet), prima data crinii au fost pusi sub sticla icoanei, la cererea enoriasilor, care au vazut o astfel de minune in satul Kulevch, regiunea Odesa. De Paste florile au fost aratjate la icoana, iar intre timp s-au uscat. Iar de Sfinta Treime tulpinele uscate au inceput a inflori crini albi. “Tulpinile stau fara apa si pamint, insa in biserica zilnic se citeste Acatistul Maicii Domnului”, se relateaza in mesaj. An de an, crinii uscati sunt daruiti enoriasilor, iar sub sticla icoanei se pun alte flori proaspete, culese de pe teritoriul manastirii. Credinciosii astfel sarbatoresc ajutorul minunat al Maicii Domnului la rugaciunile lor, in fata icoanei “Bucuria tuturor celor necajiti”. Multi se vindeca din infuzia facuta din acesti crini. Sursa: aparatorul.md

Facebook Comments
loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.