Punem pariu că nu ai știut! Câte clase are Andra si ce vroia să facă ea cu adevărat

Andra este una dintre cele mai iubite artiste din România.
Vocea sa specială şi dragostea pentru public o fac mereu să fie apreciată.

Chiar dacă marea sa dorinţă, aceea de a deveni un nume în muzica românească s-a îndeplinit, Andra mai are un alt mare vis.

Andra îşi doreşte ca într-o zi să devină profesoară şi să poată învăţa şi alte generaţii secretele muzicii sale. Andra a absolvit Facultatea de Pedagogie Muzicală din cadrul Universității Spiru Haret şi nu exclude varianta de a ajunge la catedră.

“Acum am posibilitatea ca, într-o zi, să mă pot dedica și laturii pedagogice. Știu că acest moment va veni și mă gândesc cu bucurie la viitorii mei elevi, cărora vreau să le transmit pasiunea mea pentru muzică”, a spus Andra, în urmă cu mai mulţi ani.

Ce studii are, de fapt, Andra Măruță. Care e meseria ei
Talentata cântăreață a absolvit Facultatea de Pedagogie Muzicală din cadrul Universității Spiru Haret, iar în timpul unor declarații, ea a dezvăluit că… în viitor, își dorește să devină profesoară de muzică și să îi învețe pe copiii din noua generație tainele notelor aflate pe portativ. “Acum am posibilitatea ca, într-o zi, să mă pot dedica și laturii pedagogice. Știu că acest moment va veni și mă gândesc cu bucurie la viitorii mei elevi, cărora vreau să le transmit pasiunea mea pentru muzică”, a declarat artista într-un interviu oferit în urmă cu ceva vreme pentru CANCAN.RO

În prezent, Andra Măruță se află în plin turneu național: “Tradițional” alături de Orchestra Fraţilor Advahov. După ce a cântat pentru fanii din Londra Chișinău, Bacău și Oltenia, în perioada următoare, ea va poposi în orașele din Oltenia.

Andra, pe numele din buletin, Alexandra Irina, face parte din categoria celor mai iubite şi talentate artiste din ţară. Fiecare piesă fie ea pop sau R&B pe care o lansează ajunge hit într-un timp scurt. Ea s-a născut pe 23 august 1986, în Câmpia Turzii. Vedeta e căsătorită cu Cătălin Măruță din 23 august 2008 şi au doi copii împreună: David (n.: 16 martie 2011) şi Eva Maria Ioana (n.: 23 iulie 2015).

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *