Silviu Biriș S-A Dedicat Vieții Bisericești. Cum A Reacționat Familia Actorilor

Distribuie pe

Silviu Biriș s-a dedicat vieții bisericești și în prezent este absolvent al Universității Teologice «Justinian Patriarhul», Secţia Pastorală.

Actorul a vorbit deschis despre reacția pe care a avut-o familia lui, în special mama, dar și copiii lui, după ce i-a anunțat că a dat admiterea la Teologie.

Apropiații acestuia au fost de-a dreptul șocați de decizia radicală pe care a luat-o actorul.

Mama acestuia a avut o reacție neașteptată și i-a închis telefonul la aflarea acestei vești.

Silviu Biriș s-a dedicat vieții bisericești
Silviu Biriș a povestit cu lux de amănunte prin ce a trecut în acea perioadă.

„Băiatul avea 12 ani, iar fata 8 ani, când drumurile mele spre Dumnezeu s-au îndesit. Au venit cu mine, au participat la slujbe, dar am cam exagerat. Și asta i-a îndepăratat atunci. Mă rog mereu să nu sufere copiii mei și să le fie bine. Și mai ales să fie înțelepți.

Un copil înțelept e cel care învață din greșelile celorlalți. Nădăjduiesc că în inima lor e Dumnezeu. Altfel, copiii mei sunt cuminți și altruiști. Eva, mai ales, e un foarte bun ascultător la suferințele semenilor ei. Băiatul e foarte atent, își urmărește scopul, dar e cumpătat.

El este și acum student și faptul că taică-său a fost student cred că i s-a părut cool. În plus, noua

studenție m-a ajutat să-i înțeleg mai bine, chiar să-i motivez cu notele mele și au fost zile când am învățat efectiv cot la cot. A fost superb, asta ne-a creat amintiri frumoase împreună și ne-a apropiat și mai mult.

În schimb, mama, când a aflat că am intrat la Teologie, mi-a închis telefonul. A fost șocată, s-a speriat.

După 15 minute, m-a sunat și mi-a cerut iertare. Mi-a spus: . Doar că am mers până la capăt, iar acum a înțeles și mama rostul alegerilor mele„, a povestit Silviu Biriș pentru revista Taifasuri.

Când a oficiat prima slujba
Silviu Biriş a îmbrăcat hainele preoțești și a predicat pentru prima oară colegilor de an și credincioșilor care se aflau în Biserica Sf. Ecaterina, cu ocazia hramului acesteia, paraclisul studenților teologi ortodocși din București.

”Să ne gândim, atunci când suntem ispitiți să ne pierdem din prețiosul timp pe care tot Dumnezeu ni l-a îngăduit pentru desăvârșirea noastră pedagogică în anii de studiu teologic,… [că] Sfânta Ecaterina nu și-a pierdut timpul nici măcar o clipă. L-a dat cu totul lui Hristos”, a spus Silviu Biriș.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.