Un copil de 10 ani a murit în timpul orei de religie, într-o școală din Ploiești

Un copil de 10 ani a murit marți după ce a făcut stop cardio-repirator la ora de religie, la Școala Sfânta Vineri din Ploiești.

Elevul în clasa a II-a a leșinat în timp ce se afla la cursuri, la Școala Sf. Vineri din Ploiești. Minorul a fost transportat, în stop cardio-respitor, la Spitalul de Pediatrie Ploiești, unde au fost continuate manevrele de resuscitare. Din păcate, copilul a murit, în ciuda eforturilor medicilor, scrie Observatorul Prahovean.

Incidentul a avut loc marți, în jurul orei 11.00, în timp ce copilul în vârstă de 10 ani se afla la ora de religie.

Copilul a intrat în stop cardio-respirator, iar primele manevre de resuscitare au fost efectuate de către asistenta medicală de la școală.

Potrivit dr. Dan Ștefan Sîmpălean, managerul Spitalului de Pediatrie Ploiești, copilul a fost preluat de echipa de medici de la Camera de Primiri Urgențe, care a fost informată că elevul are un istoric medical cardiac.

Școala nu îl avea în evidență cu probleme medicale

„Din păcate, în ciuda manevrelor de resuscitare, copilul a decedat”, a declarat dr. Dan Ștefan Sîmpălean, managerul Spitalului de Pediatrie Ploiești.

Contactat telefonic, directorul Școlii Generale Sf. Vineri a precizat că evenimentul a luat prin surprindere pe toată lumea.

„Copilul nu era în evidență la școală cu vreo problemă medicală și nici nu a fost depusă vreo cerere pentru desfășurarea orelor on-line”, a precizat directorul Școlii Generale Sf. Vineri.

Potrivit IJP Prahova la fața locului s-a deplasat o echipă operativă pentru efectuarea de cercetări.

Sursa: StirilePROTV

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *