Când vedem așa ceva si în România ? China a inaugurat oficial cel mai mare ”Pod din lume” de , 55 de kilometri !

Intrat în teste în luna martie a.c., cel mai lung pod din lume, Hong Kong-Zhuhai-Macao (HZMB), a fost inaugurat marți, în cadrul unei ceremonii la cel mai înalt nivel, în prezența președintelui Xi Jinping, a reprezentanților guvernului de la Beijing și autorităților din cele trei regiuni chineze.

Podul HZMB, cu lungimea totală de 55 kilometri, din care 22,9 deasupra apei, este una dintre cele mai importante proiecte de infrastrctură din China ultimilor ani. După șase ani de pregătiri și opt de construcție, proiectul mai include un tunel cu lungimea de 6,7 kilometri și o insulă artificială, valoarea totală a investițiilor fiind de 126,9 miliarde yuani (aproximativ 18,3 miliarde USD).

Noua construcție va reduce timpul de călătorie între Hong Kong și Zhuhai de la trei ore, la doar 30-40 de minute, integrând în procesul de dezvoltare economică întreaga zonă a Deltei Fluviului Perlei.

Podul HZMB detronează ceea ce până, marți, a fost cel mai lung pasaj rutier peste apă, inaugurat tot în China (în 2011), în provincia Shandong, care face legătura între oraşul Qingdao şi şi are o lungime de 36,48 kilometri.

Construcția podului Hong Kong-Zhuhai-Macao a început la 15 decembrie 2009, structura principală fiind finalizată la data de 7 iulie 2017.

Structura în forma literei Y se întinde peste canalul Lingding din sudul Chinei, cumulează pe cei 55 de kilometric mai multe pasaje, insule artificiale și un tunel. Aşa cum am arătat, construcţia include şi un tunel subacvatic de 6,7 kilometri, capabil să reziste la mişcările tectonice frecvente din zonă.

Pentru realizarea construcţiei, au fost utilizate 420.000 de tone de oțel, de 60 de ori mai mult decât a fost folosit pentru construirea Turnului Eiffel. Podul are o durată de viaţă proiectată pentru 120 de ani, în timp ce majoritatea pasajelor de mari dimensiuni au o durată de viaţă proiectată să dureze 100 de ani.

Autoritățile care administrează Podului HZMB au permanent în acțiune 83 de inspectori de securitate aflați în patrulare, care se adaugă sistemelor de supraveghere video și senzorială care oferă date în timp real privind traficul, condițiile meteo, mișcările acvatice și tectonice. Datele tehnice asigură o rezistență a construcției la o viteză maximă a vântului de 160 km/h.

Zhang Jinwen, inspectorul șef al Autorității Podului HZMB, a declarat că lucrarea a fost realizată din blocuri de beton suprapuse similar construcțiilor terestre.

În primul am de exploatare, podul va fi traversat zilnic de 200 de autocare: 150 vor face legătura Zhuhai și Hong Kong, iar 50 între Hong Kong și Macao. Frecvența de transfer cu autocarul între vama Hong Kong și vama Zhuhai va fi de o dată la fiecare cinci minute, în momentele aglomerate.

De asemenea, în primii trei ani, 250 de taxiuri vor fi autorizate să asigure traversarea podului, pentru persoanele private fiind impusă o taxă de traversare, în funcţie de destinaţia aleasă, între 8-10 USD.

Facebook Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.