Vrei să ai curent electric gratis la tine acasă? Cât te costă și de câte panouri solare ai nevoie..

Distribuie pe

Știm cu toții că facturile la energie electrică și la gaze cresc constant, așa că tot mai mulți români vor să devină independenți și să-și producă singuri electricitatea. Așadar, panourile solare vin în ajutorul cetățenilor din România.

  • Sisteme de panouri solare
  • De câte panouri solare ai nevoie
  • Cât te costă panourile solare
  • Avize necesare pentru on-grid

Tot mai mulți români se sperie de creșterea facturilor și vor să apeleze la panourile fotovoltaice, însă nu știu exact cât îi costă și de câte panouri solare au nevoie. Soluția ideală pentru fiecare locuință în parte trebuie adaptată nevoilor, obiceiurilor de consum, specificului climatic al zonei unde este amplasată casa și bugetului familiei respective.

Sisteme de panouri solare

Există trei mari sisteme dintre care beneficiarii pot alege: on-grid, off-grid și hibrid. Vă vom explica se semnifică fiecare dintre ele.

On-grid:

Acestea nu au nevoie de baterii, folosesc un invertor indispensabil pentru orice sistem PV și sunt conectate la rețeaua națională, oferind o reducere a consumului de curent electric din rețea.

Off-grid:

Sunt sisteme independente destinate locuințelor din zone complet izolate, care se află la o distanță mare de rețeaua națională. Pentru a putea funcționa în mod independent instalația solară are în componența sa o baterie solară de 12V sau mai mult. Bancul de baterii stochează surplusul de energie pentru a putea fi folosit pe timp de noapte sau în zilele cu cer noros când randamentul panourilor este mai scăzut.

Hibrid:

Combină caracteristicile primelor două sisteme, astfel că pot produce energie electrică în mod independent, în același timp în care rămân conectate la o sursă auxiliară, fie ea rețea națională de distribuție sau generator. Diferența constă în numărul redus de baterii sau lipsa totală a acestora, datorită racordării la sursa auxiliară. Invertorul hibrid asigură funcționarea optimă a dispozitivelor din casă cu ajutorul funcției de comutare automată de pe sistem fotovolatic pe baterii pe rețea sau invers.

De câte panouri solare ai nevoie

Nu ai idee de câte panouri solare ai nevoie? Orice specialist îți va spune că acest lucru se stabilește după ce se efectuează un calcul legat de consumul de energie, suprafața și tipul acoperișului.

Cât te costă panourile solare

Suma investită pentru panourile solare, indiferent de sistemul ales, se amortizează în circa 5-10 ani de folosință. Nu se știe o sumă exactă, deoarece oferta diferă de la un client la altul și de la o casă la alta.

Specialiștii spun că un sistem complet poate ajunge chiar și la 1.600 de euro per kilowatt instalat, în timp ce sistemele mai ieftine, sub 1000 euro nu îți vor garanta neapărat o calitate bună a echipamentelor.

Un sistem off-grid ce alimentează un frigider de 30-40 Watti, un televizor și 4 becuri LED pornește de la 1100 euro.

Costurile pentru un sistem on-grid montat pe acoperiș pornesc de la 0.8 -1 eur./watt peak (Wp). Estimativ prețul unei instalații solare începe de la 3.200 euro. Dacă alegi să încorporezi și o baterie solară în sistemul tău un calcul de început pornește de la 1100-1500 euro per kilowatt instalat, fără TVA„, mai arată sursa citată.

Avize necesare pentru on-grid

Panourile on-grid, conectate la rețeaua publică de energie, nu pot fi montate fără o serie de acte.

Prin urmare, vei avea nevoie de certificat de urbanism, autorizație de construcție, aviz de salubrizare emis de o firma de salubritate locală, avizul de telefonizare, acord de mediu și avizul de mediu care se obțin de la Agenția Națională pentru Protecția Mediului, aviz de la ISU, aviz de la Inspectoratul de Stat în Construcții, aviz de amplasament, aviz tehnic de racordare, certificatul de racordare este emis pentru un loc de consum și/sau producere de energie electrică prin intermediul panourilor solare, licență de producere și acreditare a energiei electrice, emise de ANRE.

De ultimele două documente vei avea nevoie doar dacă vrei să vinzi excesul de energie electrică produs de sistemul tău.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.