S-a decis salariu minim incepand de…
Proiectul de lege care prevede majorarea salariului minim pentru această categorie de români a primit raport favorabil din partea Comisiei de Muncă din Camera Deputaților.
Miercuri acesta va intra la vot în plenul Camerei Deputaților, for decizional în acest caz.
De la ce dată se va majora mai exact salariul minim?
Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor a dat marţi raport de adoptare unui proiect de lege care prevede că salariul de bază minim brut în domeniul agricol este de minimum 3.000 lei lunar.
Salariu minim de 3.000 de lei de la 1 ianuarie 2023
“Prin derogare de la prevederile art. 164 (…) din Codul muncii, până la sfârşitul anului 2022, pentru domeniul agricol,
salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi de minimum 3.000 lei lunar, fără a include indemnizaţiile,
sporurile şi alte adaosuri, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, reprezentând în medie 17,928 lei/oră.
În perioada 1 ianuarie 2023-31 decembrie 2028, pentru domeniul agricol, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în
plată va fi de minimum 3.000 lei lunar, fără a include indemnizaţiile, sporurile şi alte adaosuri, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună”, se arată în proiect.
Acesta mai menţionează că perioadele lucrate în sectorul agricol “constituie stagiu de cotizare pentru stabilirea dreptului la indemnizaţie de şomaj şi indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă acordate în conformitate cu legislaţia în vigoare”.
Proiectul de lege urmează să intre miercuri în plenul Camerei Deputaţilor, care este for decizional.
Ce măsuri de sprijin s-au anunțat pentru agricultură?
Această majorare face parte din pachetul de măsuri „Sprijin pentru România”, anunțat luni de coaliția de guvernare.
La capitolul agricultură, coaliţia a propus un sprijin de care vor beneficia fermierii, IMM-urile şi cetăţenii: 200 de
milioane de euro pentru procesarea produselor agricole în România, primă de 10% din valoarea produselor procesate pentru fermieri, 300 de milioane de euro grant capital de lucru pentru fermierii români, salariul minim în agricultură şi
industria alimentară – 3.000 de lei brut, similar celui din sectorul construcţii, 100 de milioane de euro pentru Casa de Comerţ Unirea, integrator de programe naţionale în agricultură.
Agricultura, printre principalele domenii vizate de pachetul de măsuri
Liderul social-democrat, Marcel Ciolacu, a spus ieri că printre principalele domenii care au fost în atenția Executivului s-a numărat agricultura.
„Am lăsat la final una dintre cele mai importante categorii vizate prin planul nostru de măsuri, agricultura românească. În conjunctura actuală, România are o șansă imensă iar statul român are responsabilitatea de a acționa astfel încât această șansă să nu fie irosită. Statul trebuie să intervină pentru a sprijini acum agricultura românească și fermierii români.
Astfel, vrem ca salariul minim în agricultură să fie majorat la 3.000 de lei. În construcții am văzut cu toții că această măsură a funcționat. Acum este momentul ca ea să fie introdusă și în agricultură”, a declarat luni Marcel Ciolacu.